x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cazul de la Caracal. Site-ul INML a fost ţinta unui atac informatic

Cazul de la Caracal. Site-ul INML a fost ţinta unui atac informatic

03 Aug 2019   •   18:56
Cazul de la Caracal. Site-ul INML a fost ţinta unui atac informatic

Site-ul Institutului Naţional de Medicină Legală (INML) "Mina Minovici" a fost ţinta unui atac informatic, sâmbătă, nemaiputând fi accesat.

În locul paginii de start a fost postat textul "Hacked by #X_v. Am doar câteva mesaje care aş vrea să fie ascultate", urmat de un mesaj de condoleanţe pentru familiile celor două fete care i-au căzut victime lui Gheorghe Dincă, precum şi o serie de mesaje injurioase adresate suspectului din Caracal, lui Liviu Dragnea şi PSD.

"Vă aşteptăm în număr cât mai mare la protestul din 10 august, suntem cu voi", este un alt mesaj.

Sâmbătă, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a anunţat că din analizele de laborator ale probelor efectuate până în prezent de INML în cazul de la Caracal a rezultat profilul genetic al unei singure persoane - Alexandra Mihaela Măceşanu, concluzie fundamentată ştiinţific pe compararea acestui profil genetic determinat cu profilul genetic determinat al părinţilor fetei. AGERPRES

×