x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cazul Marian Cozma: Recursul va începe abia în martie

Cazul Marian Cozma: Recursul va începe abia în martie

de Istvan Deak    |    15 Noi 2011   •   12:17
Cazul Marian Cozma: Recursul va începe abia în martie

Desi era preconizat sa inceapa la inceputul lunii octombrie anul curent, recursul in cazul Cozma, handbalistul injunghiat mortal, in 2009, in fata unui local din Veszprem, va incepe abia in luna martie. "Dosarul in acest caz a ajuns cu intarziere la Curtea de Apel Gyor. Preconizam ca recursul va incepe in luna martie 2012. Inca nu stim cate infatisari va avea recursul, depinde de numarul de probe noi depuse la dosar. Foarte probabil, judecatorul care va prezida recursul in cazul Marian Cozma va fi Nagy Zoltan', a declarat purtatorul de cuvant al Curtii de Apel Gyor, Ferenczy Tamas.

Decizia confirma astfel ipoteza lansata de avocata lui Ivan Sztojka, Kereszturi Monika, care a declarat la sfarsitul lunii septembrie, ca recursul ar urma sa inceapa abia in primavara lui 2012. "Noi ne vom axa recursul pe trei piste diferite. In primul rand, vom cere achitarea lui Ivan Sztojka. Paralel vom cere o diminuare a pedepsei, iar pe a treia pista vom cere o eroare de procedura pentru incadrarea eronata a faptelor. Cu toate documentatia pe care o pregatim, speram sa dureze cam un an pana sa inceapa recursul la Curtea de Apel Gyor.Pe de alta parte mizam si pe faptul ca la Judecatoriile teritoriale se dau mereu pedepse exagerat de mari, care, in marea majoritate a cazurilor, sunt diminuate la Curtea de Apel', a marturisit avocata, la finalul lunii septembrie, pentru Jurnalul National.

Handbalistul roman al echipei MKB Veszprem, Marian Cozma, a fost injunghiat mortal, in 8 februarie 2009, la clubul Patriota, din orasul Veszprem, in altercatie fiind implicati alti doi coechipieri, Zarko Sesum si Ivan Pesici, grav raniti si ei. Handbalistul roman in varsta de 26 de ani a fost injunghiat in inima, fiind singurul dintre cei trei care si-a pierdut viata.

Tribunalul din Veszprem a decis, in iunie, sa accepte cererea procurorului in ceea ce-i priveste pe cei trei inculpati principali, astfel ca Raffael Sandor si Nemeth Gyozo au primit condamnarea pe viata, fara drept de eliberare inainte de 2041 de ani, iar Sztojka Ivan a fost condamnat la 20 de ani de inchisoare.

Judecatorul Nemeth Balazs a dictat sentintele si pentru ceilalti patru inculpati in acest proces. Astfel, Pal Gabor a fost condamnat la 5 ani de inchisoare (procuratura ceruse 8 ani), in timp ce Bihari Csaba la 4 ani (procuratura ceruse 8 ani), pentru complicitate la omor. Pentru aceeasi incadrare, Antalik Laszlo a fost condamnat la 2 ani si 8 luni de inchisoare (procuratura ceruse 7), in timp ce fosta concubina a lui R.Sandor, cea care conducea masina in momentul arestarii la Graz, a primit 3 ani de inchisoare (procuratura ceruse 7 ani). Mai mult, instanta ii obliga pe inculpati sa achite si cheltuielile de judecata in valoare de 74 de milioane de forinti, dupa cum urmeaza: R.Sandor si P.Gabor cate 15 milioane, N.Gyozo si Sz.Ivan cate 14.5 milioane, Antalik Laszlo si Bihari Csaba, cate 7.5 milioane de forinti. Avocatul familiei Cozma, Helmeczy Laszlo, a solicitat instantei sa renunte la sumele obtinute din cheltuielile de judecata in favoarea familiei handbalistului.

×