x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cazul Popa - Ce n-a stiut Traian Basescu

Cazul Popa - Ce n-a stiut Traian Basescu

de Violeta Fotache    |    15 Noi 2006   •   00:00
Cazul Popa - Ce n-a stiut Traian Basescu

Prins cu 16,90 grame de heroina asupra lui in timp ce se sustragea executarii pedepsei, Popa Cristian Claudiu a scapat de raspunderea penala intr-un al doilea dosar, pentru ca a turnat alti traficanti. Aceste informatii lipsesc din referatul Ministerului Justitiei prin care s-a avizat gratierea.

Numele lui Popa Cristian Claudiu mai apare intr-un al doilea dosar privind traficul de droguri, in care el a scapat de raspunderea penala, pentru ca, prins cu droguri asupra sa, in timp ce se sustragea executarii pedepsei, el a turnat trei traficanti de droguri.

Potrivit rechizitoriului Parchetului de pe langa Curtea de Apel Timisoara, intocmit de procurorul Ciprian Nastasiu, Popa Cristian Claudiu nu s-a predat de bunavoie autoritatilor dupa pronuntarea definitiva a condamnarii sale. Mandatul de executare a fost emis de Judecatoria Timisoara la 20 noiembrie 2002, si politistii au inceput sa-l caute.

S-A ASCUNS. 16 zile mai tarziu, in dimineata zilei de 6 decembrie, pe baza unor informatii privind locul in care se ascundea condamnatul, Claudiu Popa a fost prins in timp ce parasea un apartament situat in Timisoara, pe Bulevardul Cetatii. El a fost condus la sediul IJP Timis, unde la perchezitia corporala au fost gasite asupra lui 16,90 grame de heroina, conform raportului de constatare tehnico-stiintifica nr. 117086/2 din 10.12.2002.

A COLABORAT. "Fiind audiat de catre procuror, numitul Popa Claudiu a inteles sa beneficieze de prevederile art. 15 din Legea nr. 143/2000, motiv pentru care a aratat ca la data de 3 decembrie 2002 s-a deplasat in Lugoj si a cumparat de la Poni (inculpatul Gadean Silviu) cantitatea de 20 de grame heroina pentru care a platit suma de 900 de euro, aproximativ 50 de euro/gram. Totodata, cei doi s-au inteles ca in cateva zile sa aiba loc o noua livrare de 15 grame heroina", se arata in documentul citat. Popa a colaborat cu anchetatorii, scapand de punerea sub acuzare. El a ajutat la prinderea in flagrant delict a numitilor Gadean Silviu-Stelian, Atanasie Lucian-Nicusor, zis "Poni", si Iancu Octavian-Garibaldi, zis "Gali". Acestia si recidivistul Roseti Pavel, zis "Nicu", au fost trimisi in judecata pentru trafic de droguri de mare risc. Gadean, recidivist, a fost trimis in judecata pentru ca la 4 si la 7 decembrie 2002 a vandut 35 de grame de heroina cu 1.600 de dolari si pe parcursul anului 2002 a comercializat un kilogram de heroina consumatorilor din Lugoj. Atanasie mai vanduse si el 300 de grame de heroina pentru suma de 340 de milioane de lei. Roseti Pavel, recidivist, a fost acuzat ca in perioada august-decembrie 2002 i-a livrat lui Gadean un kilogram de heroina pentru 20.000 de euro.

Despre faptul ca Popa Claudiu s-a ascuns, refuzand sa respecte o hotarare judecatoreasca definitiva, nu se aminteste in referatul pe care Ministerul Justitiei, cu numar de cabinet, l-a trimis Presedintiei. Nu intelegem de ce din sectiunea "Observatii cu privire la condamnat" lipsesc si datele despre colaborarea cu anchetatorii la prinderea celor trei traficanti. Lipsesc informatii importante din datele speciale, personale, care pot atrage sau nu clementa prezidentiala, dar apar, in schimb, in premiera, mentiunile ministrului Justitiei cu privire la probatoriul din dosarul de condamnare. Oare de ce?

×
Subiecte în articol: observator popa heroina