x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cazul Rompetrol - Dinu Patriciu, anchetat in libertate

Cazul Rompetrol - Dinu Patriciu, anchetat in libertate

de Miruna Pasa Petru    |    11 Apr 2006   •   00:00
Cazul Rompetrol - Dinu Patriciu, anchetat in libertate

Omul de afaceri Dinu Patriciu a scapat ieri la limita si de ultimul proces in care se putea decide arestarea lui preventiva. Cu un scor de doi la unu, Curtea de Apel Bucuresti a decis ieri, definitiv, ca presedintele Rompetrol sa fie cercetat in libertate.

Razboiul judiciar pentru arestarea sau nearestarea omului de afaceri Dinu Patriciu s-a incheiat ieri la Curtea de Apel Bucuresti. Dupa doua luni de lupte aprinse, emotii insuportabile si rejudecari, Justitia a decis, in fine, ca nu exista motive care sa justifice incarcerarea presedintelui Rompetrol, chiar daca acesta este anchetat pentru infractiuni extrem de grave. Judecatorii au ajuns la aceasta decizie pe muchie de cutit. Din cei trei magistrati care au judecat recursul Parchetului General impotriva nearestarii lui Patriciu, unul a fost de parere ca lucrurile sunt discutabile in privinta hotararii atacate de anchetatori. Dar pentru ca majoritatea decide si in Justitie, a ramas valabila parerea celorlalti doi.

DECLARATIE. De data aceasta, la auzul deciziei, sala nu a mai rasunat de urale, iar Dinu Patriciu nici macar nu a zambit in primele momente. A rasuflat doar usurat si le-a stans mana avocatilor sai. De altfel, pe tot parcursul procesului, chiar si in momentul audierii sale, presedintele Rompetrol a fost vadit emotionat. El le-a vorbit din nou magistratilor despre nevinovatia sa, dar si despre faptul ca, dincolo de orice, compania pe care o conduce "a facut bine statului roman". Omul de afaceri nu a facut rabat nici de la acuzele aduse anchetatorilor care instrumenteaza dosarul Rompetrol: "Nu pot sa-mi dau seama cum procurorii au vazut intr-o companie multinationala o retea transfrontaliera de crima organizata".

IMPLICATII. Mai retinut ca niciodata, omul de afaceri a declarat la iesirea din sala de sedinta ca aceasta decizie i-a stabilit mai mult decat libertatea - si nevinovatia. Motivul acestei afirmatii se gaseste chiar in continutul hotararii de nearestare a omului de afaceri data acum doua saptamani la Tribunalul Bucuresti si confirmata ieri la Curtea de Apel. Judecatorul de la prima instanta a motivat nearestarea lui Patriciu si prin faptul ca la dosar nu ar exista probe ale vinovatiei acestuia sau ca faptele cercetate nu ar fi de natura penala. Desi ieri procurorul de sedinta a criticat aspru aceasta motivare, care ar fi depasit limitele unei propuneri de arestare, judecatorii de la Curtea de Apel nu i-au gasit nimic discutabil.

INCREZATOR
"Hotararea Tribunalului Bucuresti, confirmata de Curtea de Apel, statueaza ca suntem nevinovati. Instanta a constatat ca nu exista acele indicii suficiente pentru ca statul sa cheltuiasca bani pentru cercetarea unor nevinovati"
Dinu Patriciu
presedintele Rompetrol

×