x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cazul Videanu - Braconaj pe autostrada

Cazul Videanu - Braconaj pe autostrada

20 Apr 2005   •   00:00

Anchetatorii care cerceteaza cazul impuscarii lui Marian Videanu, fratele primarului general al Capitalei, sustin ca se prefigureaza tot mai mult varianta braconajului in padurea de la kilometrul 44.

In apropiere de Autostrada Bucuresti-Pitesti, in Dambovita, localnicii din comuna Croitori au vazut duminica mai multi caini de vanatoare si oameni inarmati in Padurea Pineanca, de langa satul lor, cel mai probabil locul in care Videanu a fost impuscat, in plin braconaj.

IPOTEZE. Surse din randul investigatorilor au declarat ca "se pare ca erau intr-o masina patru persoane care au participat la o vanatoare neautorizata. Printre ei, Marian Videanu si Alexandru Boroi. Ei au iesit din padure in dreptul kilometrului 44 pentru ca aveau nevoie de o ambulanta.

Acum asteptam expertiza balistica de la Bucuresti si vindecarea lui Marian Videanu pentru a ne putea conduce in teren la locul vanatorii". Mai mult, politistii care ancheteaza cazul au ridicat de la spital un tricou si un pulover pe care se presupune ca le-ar fi purtat Marian Videanu in ziua in care a fost impuscat. Paradoxal, doar puloverul este gaurit de alica, tricoul, nu. Cel putin asa au declarat politistii.

PROCES. Victima pare ca vrea cu orice chip sa tina ascunse dedesubturile acestui incident. Antena 1 a prezentat aseara o marturie ajutatoare, din partea lui Gheorghe Pauna, proprietarul domeniului de vanatoare unde se presupune ca ar fi fost impuscat Videanu. Acesta vorbeste pe sleau despre inclinatia catre braconaj a unor membri ai familiei primarului general. El sustine insa ca paznicul Ocolului Silvic Vareni n-a auzit nici un fel de foc de arma, povestind ca s-a confruntat cu familia Videanu in instanta ca urmare a dorintei membrilor familiei primarului general al Capitalei de a vana cu orice chip .

CAZ SIMILAR. Conform Antenei 1, Marian Videanu a mai fost implicat si in alt caz de braconaj. Chiar a amenintat cu arma cand a fost prins la vanatoare ilegala. Nervos din cale-afara ca n-ar fi fost lasat sa vaneze cand vrea el, fratele primarului general l-a impuscat pe un paznic. Marian Videanu a obtinut stingerea conflictului dupa cateva infatisari la tribunal. Atunci nu avea permis de portarma. Se pare ca acum s-a intamplat iar. (Eduard Pascu)

×
Subiecte în articol: observator videanu