x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ce a declarat fostul sef al ANAF despre demiterea sa

Ce a declarat fostul sef al ANAF despre demiterea sa

19 Iul 2017   •   11:05
Ce a declarat fostul sef al ANAF despre demiterea sa

Bogdan Stan, demis ieri de Mihai Tudose, a declarat miercuri că sunt extrem de multe probleme cu care se confruntă ANAF, iar cât despre noul șef ANAF, Mirela Călugăreanu, a spus că este „o profesionistă desăvârșită”.

„ (...) Deficit pe care am reușit să-l recuperăm din luna ianuarie. După cum știți, în luna mai, am realizat programul în procent de 99,99%, iar în luna iunie l-am depășit, ajungând la 102,4%. Trendul acesta crescător al realizărilor eu sper să se mențină în continuare. Am discutat cu dna președinte, pe care o cunosc foarte bine. Este o profesionistă desăvârșită. I-am spus toate problemele cu care ne-am confruntat la nivelul ANAF, de la cele administrative, până la cele de colectare. (...) De asemenea, i-am explicat problemele administrative pe care le-am găsit și pe care am încercat să le soluționăm în această perioadă. În momentul în care am preluat mandatul am găsit peste 70 de contracte neîncheiate, contracte care proveneau din 2014, 2015, 2016”, a declarat Bogdan Stan.

Premierul Mihai Tudose l-a demis pe preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Bogdan Nicolae-Stan, după ce atât prim-ministrul, cât şi preşedintele PSD Liviu Dragnea s-a plâns de încasări slabe la buget.

Bogdan Stan a fost numit în funcţie în 13 ianuarie 2017, când l-a înlocuit pe Dragoş Doroş. În locul lui Bogdan Stan a fost numită Mirela Călugăreanu.

×
Subiecte în articol: Bogdan Stan anaf