x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ce a păţit un bărbat din Alba care a venit la o înmormântare în Vaslui

Ce a păţit un bărbat din Alba care a venit la o înmormântare în Vaslui

06 Mar 2019   •   13:46
Ce a păţit un bărbat din Alba care a venit la o înmormântare în Vaslui

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din judeţul Alba, a decedat, miercuri, în toaleta unui restaurant, persoanele care îl însoţeau fiind cele care au sunat la numărul de urgenţă 112. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, bărbatul participase la o o înmormântare în comuna Banca şi împreună cu persoanele care îl însoţeau, doi bărbaţi din judeţul Alba, a oprit la un local de alimentaţie publică de la marginea DE 581 pentru a bea o cafea, a mers la grupul sanitar al restaurantului şi, întrucât nu mai revenea la masă, cei doi au mers după el şi l-au găsit căzut în holul băii. "A fost solicitată ambulanţa, iar echipajul medical a efectuat manevre de resuscitare, însă a fost declarat decesul. Moartea nu este suspectă, dar, potrivit procedurii, se va întocmi un dosar penal pentru ucidere din culpă. Cercetările vor fi efectuate de Secţia 1 Poliţie Rurală Vaslui", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă. Cauza exactă a decesului va fi stabilită în urma efectuării necropsiei.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: nuntă vaslui