x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ce n-a spus Călin Popescu Tăriceanu in Delta Dunării

Ce n-a spus Călin Popescu Tăriceanu in Delta Dunării

de Alexandru Nastase    |    18 Iun 2007   •   00:00
Ce n-a spus Călin Popescu Tăriceanu in Delta Dunării

Dezastrul pe care guvernarea liberală l-a produs in ultimii doi ani in Delta Dunării a fost recunoscut de premierul Călin Popescu Tăriceanu, prezent pentru o "vizită de lucru" in Rezervaţia Biosferei. Pentru salvarea situaţiei, Tăriceanu a anunţat măsuri pe care echipa sa de zgomote le considera "nocive" in urmă cu nici doi ani.

Dezastrul pe care guvernarea liberală l-a produs in ultimii doi ani in Delta Dunării a fost recunoscut de premierul Călin Popescu Tăriceanu, prezent pentru o "vizită de lucru" in Rezervaţia Biosferei. Pentru salvarea situaţiei, Tăriceanu a anunţat măsuri pe care echipa sa de zgomote le considera "nocive" in urmă cu nici doi ani.


Tăriceanu a anunţat mai multe măsuri pentru Deltă şi a enumerat căteva din problemele care au dus Rezervaţia la dezastru, uitănd să menţioneze că toate se datorează politicii pe care atăt Partidul Naţional Liberal, căt şi Partidul Democrat au aplicat-o in ultimii doi ani. Tăriceanu a spus că va cere interzicerea pescuitului industrial in Deltă, pentru că braconajul a ajuns la cote alarmante, iar presiunea pe resursă a crescut foarte mult (in anii ’90 se pescuiau aproximativ 17.000 de tone de peşte pe an, iar acum abia 3.500 de tone). Premierul a spus că ar putea fi introduse noi permise de pescuit, care să conţină mai multe informaţii, dar nu a suflat o vorbă despre faptul că permisele existente pănă in 2005, pe care liberalo-democraţii au decis să le schimbe, conţineau toate aceste date. Se mai intenţionează interzicerea folosirii unor obiecte tradiţionale de pescuit, deşi nici una din restricţiile şi prohibiţiile impuse pănă acum nu a fost respectată. Despre programul de reconstrucţie ecologică - premiat pe vremuri şi care stagnează de doi ani - , Tăriceanu a spus că există proiecte care aşteaptă finanţare europeană şi că cel mai optimist termen pentru primirea banilor ar fi 15 iulie 2007. Pănă mai anul trecut, Sulfina Barbu se bătea cu pumnul in piept că autorităţile de la Bucureşti vor contracta credite de zeci de milioane de euro de la diverse bănci europene, care de care mai impresionate de calitatea guvernării şi de credibilitatea şi profesionalismul guvernanţilor. Primul ministru a spus că nici pănă acum Delta Dunării nu are un sistem de colectare a gunoaielor şi deşeurile se aruncă in apă, dar a declarat că nu ştia de acest lucru, deşi in vizita de anul trecut i s-a menţionat foarte clar această problemă. Radiografia dezastrului făcut de actualii guvernanţi in Deltă nu cuprinde şi digurile sparte la inundaţiile de anul trecut şi care incă nu au fost refăcute şi nici cazul canalului Bistroe pe care, datorită abilităţilor diplomatice ale autorităţilor romăne, ucrainenii l-au dus la bun sfărşit.


DE CE AU REAPĂRUT BRACONIERII? In 2005, recent instalata guvernare anunţa un program de "redimensionare economică şi ecologică a Deltei Dunării", pentru că Rezervaţia pe care Sulfina Barbu o numea "Perla Coroanei" nu s-ar fi aflat "acolo unde ii e locul". Deşi se exprima mai greu, noul guvernator, Paul Cononov (venit la conducerea Deltei de la o firmă de gunoaie, cu datorii la bugetul de stat), anunţa că va aduce diplome pentru Rezervaţie, ca şi predecesorul său, şi toată lumea in Deltă va fi mulţumită. In plus, campania electorală a Alianţei D.A. se intemeiase pe sloganul "Vă dăm Delta inapoi!". Au urmat insă doi ani de acţiuni haotice, cu efect dezastruos. Prima mutare a fost trecerea resursei piscicole din Deltă din subordinea Ministerului Mediului (un minister protecţionist) in cea a Ministerului Agriculturii (un minister economic). Pasul următor a fost rezilierea unilaterală a contractelor de concesiune. Titularii contractelor, care plăteau redevenţă pentru peştele pe care il pescuiau şi care erau obligaţi să păzească teritoriile concesionate şi să facă repopulări cu puiet şi investiţii de mediu, au fost inlăturaţi. Pescarii au fost sfătuiţi să se constituie in organizaţii şi li s-a promis că vor primi 121 de milioane de euro de la Uniunea Europeană. Nimeni nu a mai făcut pază, nimeni nu a mai făcut repopulări, toată lumea a inceput să pescuiască in neştire. Libertatea a fost atăt de mare, incăt vechile reţele de braconieri de dinainte de concesiuni s-au refăcut şi traficul cu peşte şi icre a reinceput. Autorităţile au fost incapabile să reacţioneze, comitetele şi comisiile pe care le-au infiinţat fiind nişte structuri greoaie, care nu au putut face faţă valului de braconieri. La căteva săptămăni de la rezilierea concesiunilor s-a ajuns pănă acolo incăt braconierii au atacat maşina Gărzii de Mediu a Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. Şi atunci de ce se mai miră Tăriceanu acum, cănd exact in mandatul său s-au luat toate aceste măsuri? In plus, nici o vorbă despre viitorul pescarilor rămaşi fără activitate. "Cea mai bună măsură de protecţie socială este un loc de muncă!", spune Tăriceanu. Ce alte activităţi "tradiţionale" pot face oamenii din cele 25 de localităţi din Deltă?


BISTROE.
Canalul-problemă din Deltă a fost recent inaugurat de ucraineni. Pănă in 2004, Romănia a activat toate convenţiile internaţionale la care este membră, iar acestea s-au sesizat şi au luat măsuri impotriva Ucrainei. In loc să continue procesul şi să valorifice avantajul, autorităţile s-au mulţumit să participe la seminarii bilaterale şi să-şi exprime ingrijorarea faţă de acţiunile Kievului. Rezultatele s-au văzut, insă nu se ştie ce se va alege de Delta Dunării. Ne intrebăm in aceste condiţii ce mai caută in funcţie guvernatorul Paul Cononov? Acesta este foarte des plecat in străinătate, şi-a achiziţionat maşini de teren pentru instituţia pe care o conduce şi participă la seminarii şi discuţii. Din cănd in cănd ii avantajează pe colegii liberali dăndu-le OK-ul pentru acţiuni economice in Rezervaţie.

PROMISIUNI
"Delta Dunării trebuia redată pescarilor pentru care pescuitul este o activitate tradiţională. Suntem convinşi că oamenii vor fi cei care işi vor apăra resursa de braconieri, pentru că e interesul lor. Doar nu-şi vor fura singuri căciula şi se vor transforma in braconieri. Statul va face periodic repopulări cu puiet in Rezervaţie"
Sulfina Barbu, fost ministru al Mediului
2005

SOLUŢIE DISPERATĂ
"Societăţile comerciale braconează impreună cu pescarii şi in complicitate cu autorităţile. Nici un dosar de braconaj nu a fost soluţionat in instanţă şi de aceea intenţionez să mă adresez Ministerului Justiţiei şi CSM-ului. Am decis să interzicem
pescuitul industrial in totalitate in Deltă pentru că este singura soluţie pentru reducerea braconajului şi refacerea populaţiilor de peşte"

Călin Popescu Tăriceanu, prim-ministru
2007

Renaturare

Actuala putere nu a fost in stare să continue programul de reconstrucţie ecologică din Delta Dunării. De doi ani nu se face nimic, pentru că incintele agricole şi piscicole care ar trebui renaturate au fost concesionate in perioada 1996-2000 de Consiliul Judeţean pe zeci de ani, contra unor redevenţe consistente. Concesionarii nu vor să renunţe la contracte, iar curănd, datorită senatorului liberal Daniel Iluşcă, ar putea apărea o lege care să dea dreptul de a cumpăra respectivele terenuri. Mai mult decăt atăt, după ce că nu se renaturează, incepănd cu acest an nici nu se mai decolmatează. Practic la ora actuală, pe principalele trasee turistice abia se mai poate intra cu barca din cauza mălului care nu a fost indepărtat. Este o situaţie fără precedent intr-o rezervaţie in care autorităţile vor să dezvolte turismul. Căt priveşte deşeurile din Rezervaţie, acestea se aruncă in continuare in apele Dunării. La investire, actualul guvernator a fost insărcinat să rezolve problema, dar in momentul de faţă gunoiul nu se colectează, deci situaţia este aceeaşi ca in 2005. Nici pentru cimitirele de nave din Deltă nu s-au găsit soluţii, Rezervaţia fiind in continuare plină de epave.
×