x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ce se ascunde in spatele etichetei "natural"

Ce se ascunde in spatele etichetei "natural"

de IncomeMagazine    |    18 Noi 2012   •   11:27
Ce se ascunde in spatele etichetei "natural"
Sursa foto: Alexander Yurkinskiy/Getty Images/iStockphoto

Chic şi în tendinţe. Eco-friendly înseamnă să trăieşti în armonie cu mediul şi cu natura. Conceptul s-a extins şi se vorbeşte tot mai mult despre ideea de „eco living”. Înseamnă haine din bumbac bio, biciclete trendy, un must have al tinerilor de astăzi, accesorii hand made din materiale prietenoase cu mediul, articole de uz casnic eco, detergenţi sau becuri, cărţi care ne învaţă să trăim sănătos. Un stil de viaţă care ne costă mai mult, dar care promite o dezvoltare durabilă a societăţii. 


În jurul termenului s-a dezvoltat o adevărată industrie, mai ales că orice domeniu se poate adapta către ceea ce presupune eco living. Magazinele care s-au deschis în ultimii ani confirmă evoluţia pieţei. Se spune că a trăi eco înseamnă economie de energie, de resuse financiare, stimulare a imaginaţiei pentru că se pot face mii de lucruri din produse reciclate, inclusiv ambalaje smart pentru aranjamentele florale sau obiecte decorative pentru locuinţă. Traiul green înseamnă o casă dotată cu mobilier netratat cu uleiuri sau vopseluri periculoase, covoare “eco-friendly”, veselă reciclată, decoraţiuni fabricate din materiale biodegradabile. Redu, Reciclează şi Reutilizează, sunt cei trei "R" care ar putea deveni lege pentru oricine.

 Tot ce are legătură cu natura este eco?

 Ecologia a depăşit demult graniţele unei ştiinţe biologice ce studiază interacţiunea dintre organisme, plante şi mediul în care ele trăiesc, devenind un domeniu sinonim cu protecţia mediului. Să fii „eco-friendly” înseamnă să respecţi reglementările de mediu, să nu poluezi solul, aerul şi apa, să devii parte a mediului înconjurător, şi nu adversarul lui. Să mănânci natural, să respecţi habitatul firesc al animalelor şi să nu tai pădurile. Dar pentru că întâi oamenii distrug, şi apoi repară, astăzi ceea ce înţelegem prin produse eco nu înseamnă doar natural sau provenind din natură. Fiindcă agricultura, solul, aerul şi apa au fost deja poluate. Iar ecologia, dintr-o mişcare de rezistenţă, s-a transformat într-una de salvare.

Ingredientele bio (biologice/organice) trebuie să provină din agricultura biologică şi să respecte un anume mod de producţie. Dacă fiecare stadiu al producţiei (creşterea plantelor, recoltare, depozitare, transportare şi procesare, procesul de fabricaţie al produselor bio, ambalarea, transportul la magazin, promovarea, recuperarea ambalajelor pentru reciclare) este efectuat în acord cu standardele internaţionale, atunci produsul final va afişa pe cutie sigla organismului de certificare organică. Certificarea este făcută de către organisme/instituţii de certificare abilitate şi neutre (Ecocert, Qualité France, NaTrue, etc) şi presupune inspectarea terenurilor şi fabricilor şi testări periodice ale solului şi apei pentru a determina agricultorii şi producătorii să respecte standardele fixate.

Citeste AICI de ce un produs care este „natural”, nu înseamnă că este şi organic!

Citeste si
Vedete care trăiesc eco
Alimente minune pentru o silueta slim
Cum sa te feresti de mierea falsa
7 alimente care te ajuta sa slabesti
Potasiul, inamicul atacului cerebral şi al bolilor de inimă

×
Subiecte în articol: eco natural organic