x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ce simbolizează duminica Floriilor la catolici

Ce simbolizează duminica Floriilor la catolici

13 Apr 2019   •   12:00
Ce simbolizează duminica Floriilor la catolici

Duminică, 14 aprilie, credincioșii catolici sărbătoresc Floriile, ce simbolizează poarta de intrare solemnă în Săptămâna Sfântă.

Cu această zi se începe Săptămâna Sfântă care, pentru creştinii catolici, este cea mai importantă din întregul an liturgic, deoarece în decursul ei s-au împlinit evenimentele decisive prin care Dumnezeu a înfăptuit mântuirea noastră: pătimirea, moartea şi învierea Domnului nostru Isus Cristos. Este ceea ce numim misterul pascal sau trecerea lui Cristos din această lume la Tatăl prin pătimirea, moartea şi învierea sa, iar în el şi prin el trecerea întregii omeniri de la sclavia păcatului la viaţa harului.

La începutul Liturgiei, se sfinţesc ramurile, apoi se merge în procesiune pentru a retrăi acele clipe în care Mântuitorul a fost primit în Ierusalim cu slavă şi cu cinste. Mulţimile, cu ramuri de măslini în mâini, îl întâmpinau pe Cristos strigând: „Osana! Fiul lui David! Binecuvântat cel ce vine în numele Domnului! Osana în înaltul cerului!” (Mt 21,9).

 

×
Subiecte în articol: florii catolici