x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ce spune secretarul general al PPE despre candidatura lui Kovesi la funcţia de procuror-şef al Parchetului European

Ce spune secretarul general al PPE despre candidatura lui Kovesi la funcţia de procuror-şef al Parchetului European

15 Mar 2019   •   12:35
Ce spune secretarul general al PPE despre candidatura lui Kovesi la funcţia de procuror-şef al Parchetului European
Sursa foto: Karina Knapek

Secretarul general al PPE, Antonio Lopez, a cerut vineri Guvernului de la Bucureşti să sprijine "societatea civilă, profesioniştii", respectiv candidatura Laurei Codruţa Kovesi la funcţia de procuror-şef al Parchetului European, el subliniind că ţara trebuie să fie pe primul loc şi ideologia pe locul doi.

"Atunci când PPE va deveni, aşa cum spun toate sondajele, primul partid din Parlamentul European, trebuie să vedem cum folosim această influenţă de către membrii PNL în PPE în cel mai bun interes al ţării. Avem un exemplu bun pentru colaborarea noastră - este vorba despre susţinerea doamnei Laura Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror-şef european. Este foarte important şi PPE, prin intermediul membrilor săi PNL, a fost conştient că sprijinim şi încurajăm un candidat foarte bun. Se pare că guvernul socialist din România nu gândeşte acelaşi lucru şi sunt în stare să meargă împotriva candidatului naţional. Nu am văzut asta niciodată în Spania, noi nu atacăm candidaţii pentru că sunt socialişti, populari şi aşa mai departe, îi sprijinim pentru că sunt candidaţi naţionali. (...) Când vor pune socialiştii ţara pe primul loc şi ideologia pe locul doi? Îi întreb. Toţi trebuie să facem acelaşi lucru. UE trece acum printr-un moment foarte dificil şi cetăţenii se aşteaptă de la noi să punem ţara pe primul loc şi ideologia pe locul doi şi este foarte important să apărăm imaginea României la Bruxelles. De aceea, PPE are un angajament să ajute Preşedinţia română a Consiliului UE atâta vreme cât nu este folosită pentru campanie de către guvern, ci ca o adevărată reprezentare a tuturor cetăţenilor români. Cer din nou Guvernului să sprijine societatea civilă, profesioniştii. Preşedinţia română a Consiliului UE este, totuşi, şi o preşedinţie pentru români", a declarat Antonio Lopez, într-o conferinţă de presă comună cu liderul PNL, Ludovic Orban.

Preşedintele liberalilor, Ludovic Orban, a afirmat, la rândul său, că în discuţiile avute cu secretarul general al Popularilor Europeni i-a cerut acestuia ca PPE să continue să sprijine candidatura Laurei Codruţa Kovesi, aşa cum au făcut în comisiile CONT şi LIBE din Parlamentul European.

"Evident, am abordat subiecte importante pentru România, cum este evoluţia MCV, şi am prezentat obiectivul nostru ca MCV să înceteze prin punerea în practică a recomandărilor Comisiei Europene şi ale Comisiei de la Veneţia. De asemenea, am abordat procedura de alegere a procurorului-şef european şi, mai ales, derularea ulterioară a acestei proceduri. I-am mulţumit încă o dată domnului secretar general pentru suportul extrem de important pe care l-a oferit conducerea PPE şi grupul parlamentar al PPE pentru susţinerea candidatului român şi, de asemenea, am solicitat ca acest sprijin să se menţină, astfel încât deciziile luate la nivelul PE, în comisia LIBE şi în comisia CONT, de asemenea evaluarea independentă a candidaţilor care au plasat candidatul român pe primul loc, să fie susţinute extrem de serios, astfel încât să avem garanţia că Laura Codruţa Kovesi va ajunge procuror-şef al Parchetului European", a precizat Orban. AGERPRES

×