x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ceaţa provoacă probleme pe Henri Coandă. Şase curse întârziate, alte şase anulate

Ceaţa provoacă probleme pe Henri Coandă. Şase curse întârziate, alte şase anulate

15 Ian 2013   •   17:37
Ceaţa provoacă probleme  pe Henri Coandă. Şase curse întârziate, alte şase anulate
Sursa foto: Koen van Weel/AFP

Şase curse aeriene care urmau să aterizeze pe aeroportul Henri Coandă marţi după-amiază înregistrau întârzieri din cauza ceţii, potrivit Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.

Astfel, la 16.30, aveau întârzieri cinci zboruri interne (una Timişoara - Bucureşti şi câte două Cluj - Bucureşti şi Iaşi - Bucureşti) şi unul internaţional (Larnaca - Bucureşti), acesta din urmă fiind redirecţionat pe Aeroportul "Mihai Kogălniceanu", de unde a decolat către Aeroportul Internaţional "Henri Coandă".

De asemenea, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, compania Tarom a anulat cursele ROT 605/606 Bucureşti - Timişoara - Bucureşti, ROT 643/644 Bucureşti - Cluj - Bucureşti şi ROT 705/706 Bucureşti - Iaşi - Bucureşti.

Toate celelalte curse aeriene se desfăşoară conform programului de zbor, potrivit sursei citate.

×