x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator CEDO: Negarea Holocaustului nu este protejată de libertatea de exprimare

CEDO: Negarea Holocaustului nu este protejată de libertatea de exprimare

03 Oct 2019   •   14:02
CEDO: Negarea Holocaustului nu este protejată de libertatea de exprimare

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), sesizată de un fost parlamentar al unui partid neonazist german, a reafirmat joi că declaraţiile negaţioniste despre Holocaust nu sunt protejate de libertatea de exprimare, transmite AFP.

''Astfel de afirmaţii nu ar putea primi protecţia libertăţii de exprimare oferită de Convenţie (europeană privind drepturile omului - n.r.) întrucât ele contravin Convenţiei însăşi'', a menţionat CEDO într-un comunicat de presă, reafirmând o opinie deja formulată în mai multe cazuri similare.

CEDO, braţul judiciar al Consiliului Europei, a fost sesizată în 2014 de Udo Pastörs, un fost ales regional german din partea partidului neonazist NPD.

În 2012, Pastörs fusese condamnat de justiţia germană pentru ''încălcarea memoriei celor morţi şi defăimare intenţionată a poporului evreu'' din cauza unui discurs din 2010 în care a evocat ''aşa-zisul Holocaust''.

''Reclamantul a declarat intenţionat minciuni pentru a-i defăima pe evrei'', a subliniat CEDO, respingând astfel plângerea depusă de Udo Pastörs.

CEDO poate fi sesizată de cetăţenii celor 47 de state membre ale Consiliului Europei după epuizarea tuturor căilor de apel în ţările lor.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: cedo holocaust libertate de exprimare