x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cei patru judecători şpăgari de la Tribunalul Bucureşti au fost reţinuţi

Cei patru judecători şpăgari de la Tribunalul Bucureşti au fost reţinuţi

20 Mai 2014   •   08:13
Cei patru judecători şpăgari de la Tribunalul Bucureşti au fost reţinuţi

Judecătorii Elena Rovenţa, Ion Stanciu, Ciprian Sorin Viziru şi Mircea Moldovan au fost reţinuţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi vor fi prezentaţi marţi Curţii de Apel Bucureşti cu propunerea de arestarea preventivă.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat luni seara reţinerea şi arestarea preventivă a celor patru magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti, acuzaţi de mai multe fapte de corupţie.

Procurorii anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de judecători de la Tribunalul Bucureşti - Ion Stanciu, Mircea Moldovan, Elena Rovenţa şi Sorin Viziru, acuzaţi că au pretins şi primit de la practicieni în insolvenţă, lichidatori sau administratori judiciari, sume de bani cuprinse între 10.000 - 15.000 lunar sau sume globale de 3.000 - 4.000 lei sau bunuri.

"Cei patru judecători din cadrul Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a civilă, personal sau prin intermediari, au pretins şi primit de la practicieni în insolvenţă, lichidatori sau administratori judiciari, administratori ai întreprinderii profesionale unipersonale cu responsabilitate limitată sume de bani cuprinse între 10.000 - 15.000 lunar sau sume globale de 3.000 - 4.000 lei sau bunuri (carne, făină, cherestea, obiecte vestimentare) în scopul de a îndeplini / a nu îndeplini sau a întârzia un act privitor la îndatoririle de serviciu ori pentru a-şi exercita influenţa pe lângă magistraţii judecători, de la diverse instanţe din Bucureşti sau din ţară, utilizând informaţii deţinute prin prisma atribuţiilor deduse judecăţii, pe care le-au pus la dispoziţia lichidatorilor judiciari, implicaţi sau interesaţi în procedura insolvenţei unor societăţi comerciale", se arată într-un comunicat al DNA postat luni seară pe site-ul instituţiei.

În sarcina lui Mircea Moldovan s-au reţinut cinci infracţiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată (patru acte materiale) şi abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, Elena Rovenţa şi Sorin Viziru - luare de mită, Ion Stanciu - luare de mită în formă continuată (şapte acte materiale).

Potrivit probelor administrate în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, magistraţii judecători, au pretins şi primit sume de bani sau bunuri în scopul: de a îndeplini / a nu îndeplini sau a întârzia un act privitor la îndatoririle de serviciu în legătură cu contestaţiile la tabelul preliminar al creanţelor; modalităţii de înscriere la masa credală cu privire la creanţele creditorilor chirografari; desemnării preferenţiale a unor administratori judiciari; atribuirii preferenţiale a unor dosare de insolvenţă; pentru a-şi exercita influenţa pe lângă magistraţii judecători, de la diverse instanţe din Bucureşti sau din ţară, utilizând informaţii deţinute prin prisma atribuţiilor de judecător.

×