x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cele mai tranzacționate companii în primul semestru

Cele mai tranzacționate companii în primul semestru

02 Iul 2017   •   11:50
Cele mai tranzacționate companii în primul semestru

 Banca Transilvania, Fondul Proprietatea şi Romgaz au fost cele mai tranzacţionate companii în primul semestru din acest an, reiese din datele Bursei de Valori Bucureşti (BVB). 

Astfel, valoarea tranzacţiilor realizate cu acţiunile Băncii Transilvania s-a ridicat la peste un miliard de lei, iar preţul a crescut cu 12,58%, de la începutul anului. La Fondul Proprietatea, valoarea totală a fost de 698,03 milioane lei, fiind consemnată o creştere a preţului de 4,4%, iar la Romgaz de 557,7 milioane lei cu o apreciere semnificativă a preţului acţiunilor, de 23%. 

Locurile 4 şi 5 sunt deţinute de BRD cu 523,7 milioane lei şi de OMV Petrom cu 397,8 milioane lei. Din punct de vedere al preţului acţiunilor, la BRD a urcat cu 13,47%, iar la OMV Petrom cu 8,62%. 

De la începutul anului au fost realizate tranzacţii de peste 6,69 miliarde lei pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB), valoarea medie zilnică fiind de 54,443 milioane lei. 

În ceea ce priveşte indicele principal, acesta a crescut cu 10,87%, comparativ cu nivelul de la finalul anului, la 7.855 puncte.

AGERPRES

×