x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Celebrul coniac de Tiraspol se va lansa în România, în curând

Celebrul coniac de Tiraspol se va lansa în România, în curând

de Diana Scarlat    |    03 Ian 2018   •   21:10
Celebrul coniac de Tiraspol se va lansa în România, în curând

Brandul Kvint a cucerit Parisul cu celebrul coniac de Tiraspol, care-i poartă numele. Și în România au ajuns mai întâi vinurile Kvint, iar în scurt timp se va lansa coniacul cu același nume, care până acum s-a procurat cu dificultate, de către cunoscători.

 

Partanerul din România este compania Maundier Fides, care importă și comercializează vinuri din Republica Moldova, de la renumita cramă Kvint. “Avem o selecție de vinuri cu precădere pentru segmentul HORECA, dar și pentru RETAIL, vinuri medaliate atât în România, cât și în străinătate. Istoria Kvint a-nceput în anul 1897. În zilele noastre, această companie cu mai mult de 116 ani de istorie deține o poziție de lider în rândul producătorilor de băuturi alcoolice din Republica Moldova”, explică Răzvan Popa Bucur, reprezentantul partenerului din România al companiei din Transnistria.

Vinurile Kvint se bazează pe culturile de viță de vie care se dezvoltă într-un climat unic, pe sol fertil, datorat terenului deluros din apropierea râului Nistru. Toate aceste condiții naturale sunt favorabile pentru creșterea celor mai buni struguri. La producție contribuie și echipamentele moderne, tehnologiile avansate și rețetele originale, moștenite prin tradiție. Astfel, băuturile din Transnistria au ajuns să concureze, pe piața europeană, cu branduri de renume pe plan mondial. Podgoria are propria sursă de materii prime, aproximativ 1.800 de hectare de viță de vie, unde cresc mai mult de 20 de soiuri de struguri. În beciurile cramei se păstrează peste zece milioane de litri de băuturi spirtoase, cu vârste între unu și 60 de ani. Kvint dezvoltă noi branduri și își extinde piața de desfacere, din ce în ce mai mult.

 

Pe lângă celebrul coniac de Tiraspol, despre care românii au auzit de la prietenii de peste Prut, cramele Kvint produc anual aproximativ 20 de milioane de sticle de băuturi alcoolice, care includ peste 30 de nume de vinuri cu vârsta cuprinsă între trei și 50 ani, vin de masă și de epocă, vodcă, gin, lichioruri tari și calvados. “Începând cu anul 2000, producția este certificată ISO 9001 (BVQI), iar brandul a câștigat numeroase premii, la diverse concursuri internaționale și concursuri de degustare, care au dovedit calitatea premium a produselor Kvint: trei trofee Super Grand Prix, mai mult de 20 de Grand Prix-uri, și aproximativ 200 de medalii de aur și argint”, mai spune Răzvan Popa Bucur.

×
Subiecte în articol: kvint