x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Celebrul fugar Severin Tcaciuc a fost prins în Marea Britanie şi urmează să fie extradat în România

Celebrul fugar Severin Tcaciuc a fost prins în Marea Britanie şi urmează să fie extradat în România

08 Aug 2019   •   12:18
Celebrul fugar Severin Tcaciuc a fost prins în Marea Britanie şi urmează să fie extradat în România

Omul de afaceri Severin Tcaciuc a fost prins în Anglia şi urmează să fie extrădat în România. Acesta va petrece în spatele gratiilor doi ani şi jumătate, pentru că la începutul anilor 2000 a păgubit statul român cu aproape 10 milioane de lei.

Severin Tcaciuc a fost iniţial condamnat la patru ani de închisoare pentru evaziune fiscală, însă pedeapsa i-a fost scăzută pentru perioadele în care a stat în arest preventiv în penitenciarul din Botoşani.

Omul de afaceri din Suceava a reuşit să iasă din ţară, după ce a fost eliberat din închisoare în 2011.

După câteva zile, însă, judecătoria a decis că trebuie să se întoarcă în spatele gratiilor pentru a ispăşi o altă pedeapsă.

Antena3

×
Subiecte în articol: severin tcaciuc