x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Centenarii din sectorul 4 al Capitalei, scutiţi de taxe locale şi premiaţi cu 1.000 de lei

Centenarii din sectorul 4 al Capitalei, scutiţi de taxe locale şi premiaţi cu 1.000 de lei

30 Oct 2013   •   17:41
Centenarii din sectorul 4 al Capitalei, scutiţi de taxe locale şi premiaţi cu 1.000 de lei

Persoanele care au împlinit 100 de ani şi locuiesc în sectorul 4 al Capitalei vor fi scutite de taxe şi premiate cu 1.000 de lei, potrivit unei iniţiative a primarului Cristian Popescu - Piedone, informează site-ul instituţiei într-un comunicat.

Cristian Popescu va sta de vorbă, în cursul lunii noiembrie, cu cei 130 de cetăţeni care au împlinit 100 de ani din sector.

"Edilul îi va vizita la domiciliu pe fiecare dintre aceşti venerabili membri ai comunităţii locale, care, înfruntând vremurile, dincolo de vremuri, oferă un exemplu de longevitate şi existenţă trăită decent şi frumos, conform valorilor morale ale unor timpuri despre care noi am auzit doar povestindu-se", se arată în comunicat.

Centenarii vor fi invitaţi şi la o masă festivă, unde se va încerca crearea unui decor din perioada interbelică.

Cei 130 de centenari vor beneficia de scutire viageră de la plata taxelor şi impozitelor locale, iar, în baza HCL Sector 4, nr. 127/27.08.2013, fiecare dintre aceştia va primi şi o recompensă financiară în cuantum de 1.000 de lei. 

×