x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Centrul INFOTRAFIC. Pe ce șosele sunt restricții de circulație

Centrul INFOTRAFIC. Pe ce șosele sunt restricții de circulație

21 Iun 2015   •   10:44
Centrul INFOTRAFIC. Pe ce șosele sunt restricții de circulație
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

În județul Hunedoara, traficul rutier a fost reluat pe DN76, pe un fir, alternativ. Amintim că, pentru a se permite executarea unor lucrări de reabilitare a podului Șoimuș, circulația fusese întreruptă de la sfârșitul lunii mai pe sectorul kilometric 0+000 – 0+600.

Din data de 15 iunie 2015, în vederea desfăşurării lucrărilor de reparaţii la podul Giurgiu-Ruse şi la drumul de acces de la ieşirea din vamă până la intrarea pe pod, au fost extinse restricţiilor de circulaţie pentru sectorul cuprins între km 63+780 și km 64+852, astfel:

    între km 63+780 - km 64+212 (pe o lungime de 422 de metri, asigurându-se o lățime a părții carosabile deschisă traficului de 2,80 metri), circulația rutieră se va desfășura alternativ, semaforizat pe jumătate de cale, pe zona viaductului, pe sensul de deplasare Ruse – Giurgiu;

    între km 64+212 - km 64+852 (pe o lungime de 640 de metri), pe zona podului, pe direcția de deplasare precizată anterior, traficul rutier va fi restricționat asigurându-se o lățime a părții carosabile deschisă traficului de 3,50 metri.

În vederea evitării ambuteiajelor, le recomandăm conducătorilor auto să respecte semnalizarea rutieră temporară şi să nu se angajeze în depăşirea coloanelor de autovehicule.  De asemenea, pot fi folosite următoarele puncte de trecere a frontierei:

    Calafat (rutier);

    Bechet (trecere cu bacul);

    Zimnicea (trecere cu bacul);

    Călărași (trecere cu bacul);

    Negru-Vodă (rutier);

    Vama Veche (rutier).

În judeţul Prahova, în vederea desfăşurării lucrărilor de reparaţii la podul de pe DN1A, situat la km 156+502 metri, s-a luat măsura restricţionării traficul rutier la kilometrul 156+502 metri (pe o distanţă de aproximativ 30 de metri), în perioada 15 iunie 2015 - 15 octombrie 2015. Pe perioada de execuţie a lucrărilor, traficul rutier se desfăşoară restricţionat, cu ajutorul semafoarelor şi al piloţilor de dirijare a traficului. Conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte semnalizarea rutieră temporară instituită în zona cu lucrări și să manifeste prudenţă sporit la volan.

Circulația rutieră pe DN1C Gherla – Dej este întreruptă la kilometrul 49, din cauza unor lucrări de reparaţii la podul peste râul Someșul Mic, în zona localității clujene Buneşti (comuna Mintiu Gherlii). Pe parcursul executării lucrărilor, traficul rutier se desfăşoară pe DN1C-varianta de ocolire a municipiului Gherla. De asemenea, poate fi utilizat traseul alternativ DJ172F Gherla – Mintiu Gherlii – Mănăstirea – Dej.

În judeţul Argeş, până în data de 15 iulie 2015, pe DN7 Piteşti - Râmnicu Vâlcea, la kilometrul 150+400 de metri, în zona Morăreşti, se vor executa lucrări de consolidare a versantului. Autovehiculele vor circula în ambele sensuri, însă cu restricţie de viteză de 30 km/h.

În județul Caraș-Severin, DN57 Orșova – Moldova Nouă este închis la kilometrul 65+600 de metri, în zona localității Cozla (aproape de limita cu judeţul Mehedinți). Măsura este luată în scopul prevenirii unor accidente ce se pot produce din cauza căderilor de stânci și grohotiș pe partea carosabilă. Rută ocolitoare: DN57 Orșova – DN6 Iablanița – DN57B Oravița – DN57 Moldova Nouă.    

În judeţul Olt, circulația rutieră pe DN65 (E574) Slatina – Craiova se desfășoară îngreunat, pe un fir alternativ, între kilometrii 34+140 și 35+900 de metri, în zona localității Pădurea Sarului, din cauza executării unor lucrări la partea carosabilă. Se estimează că aceste lucrări vor dura aproximativ 30 de zile.

Pe Valea Jiului, pe DN66 Bumbeşti-Jiu - Petroşani (tronsonul cuprins între kilometrii 93+500 şi 126+000), traficul rutier se desfăşoară în regim de şantier, în unele zone alternativ, semaforizat. În condiţii similare se circulă şi pe DN73 Piteşti - Câmpulung.

În judeţul Buzău, pe DN10 Buzău-Braşov, în zona lacului Siriu, se menţin restricţiile pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone şi restricţia de viteză de 10 km/h, din cauza degradării unor grinzi ale viaductului Stânca Teherău. Rute ocolitoare pentru traficul greu:

- DN1B Buzău - Ploieşti, DN1A Ploieşti - Cheia - Săcele;

- DN10, km 47+100, DJ 102B Cislău, Gura Bâscei - Vălenii de Munte, DN1A Vălenii de Munte - Cheia - Săcele.

În județulVrancea, din cauza unor alunecări de teren, circulația pe DN2N Chiojdeni – Vintileasca se desfăşoară îngreunat pe anumite sectoare rutiere, cu restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 12 tone.

×
Subiecte în articol: restrictii de circulatie