x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cererea lui Cozma, amanata

Cererea lui Cozma, amanata

07 Iun 2005   •   00:00

Judecatorii craioveni au amanat ieri-dimineata pronuntarea in ceea ce priveste contestatia la executarea pedepsei, depusa de fostul lider al ortacilor din Valea Jiului, Miron Cozma (foto).

"Luceafarul Huilei" solicita judecatorilor din Banie sa-l puna in libertate, pe motiv ca mandatul de gratiere eliberat in iarna anului trecut pe numele sau de fostul presedinte Ion Iliescu putea fi anulat doar de catre o instanta judecatoreasca.

Magistratii au amanat pronuntarea pentru o saptamana, pe motiv ca unele acte existente la dosar nu sunt lizibile, si au solicitat institutiilor care le-au remis sa le transmita alte copii. Avocatul Adrian Roseti a declarat ziaristilor ca Miron Cozma se simte mult mai bine la Penitenciarul Rahova, unde este incarcerat in prezent, decat la Penitenciarul din Craiova. (Cristian Vasilcoiu)

×
Subiecte în articol: observator