x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cimitirul "Eternitatea" din Vaslui nu mai are locuri disponibile

Cimitirul "Eternitatea" din Vaslui nu mai are locuri disponibile

de Agerpres    |    16 Sep 2014   •   16:38
Cimitirul "Eternitatea" din Vaslui nu mai are locuri disponibile

Cimitirul "Eternitatea" din municipiul Vaslui nu mai are locuri disponibile, iar reprezentanţii primăriei au atras atenţia asupra faptului că există persoane care încearcă să vândă locuri fără a avea documente de concesiune.

"Primăria municipiului Vaslui a preluat în administrare Cimitirul Eternitatea. S-a facut şi un inventar al locurilor de veci, ocupate sau libere. S-a transmis populaţiei să se prezinte la primărie în termen de şase luni cu actele care să dovedească concesiunea pentru aceste locuri. Fiindcă ni s-a adus la cunoştinţă că există persoane care doresc să vândă locuri de veci, noi am decis să anunţăm populaţia că nu s-a prezentat încă nimeni cu acte de proprietate efectivă asupra vreunui loc de veci şi ar fi bine ca vasluienii să evite încercările unor persoane de reacredinţă de a încasa sume necuvenite în Cimitirul Eternitatea", a declarat Geanina Tofan, purtător de cuvânt în cadrul Primăriei Vaslui.

Reprezentanţii primăriei au identificat un teren în suburbia Moara Grecilor unde s-ar putea înfiinţa un nou cimitir.  

×
Subiecte în articol: cimitir locuri de veci vaslui