x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cinci microbuze şi un autocar, distruse în incendiul care a cuprins o autobază din Botoşani

Cinci microbuze şi un autocar, distruse în incendiul care a cuprins o autobază din Botoşani

de Mediafax    |    16 Aug 2012   •   06:52
Cinci microbuze şi un autocar, distruse în incendiul care a cuprins o autobază din Botoşani

Un incendiu de proportii a izbucnit, in noaptea de miercuri spre joi , la garajele unei firme de transport din municipiul Botosani, focul extinzandu-se si la un depozit de materiale plastice din apropiere, iar pentru stingerea flacarilor pompierii au intervenit cu sapte autospeciale.

Incendiul a izbucnit in jurul orei 2.00, la garajele unei firme de transport din municipiul Botosani, apoi focul a curpins si un depozit de materiale plastice din apropiere.

La fata locului au intervenit pompierii cu sapte autospeciale cu apa si spuma.

"La sosirea garzii de interventie, incendiul se manifesta atat in interiorul garajului, cat si la un depozit de deseuri de mase plastice de langa garaj", a declarat Dorina Lupu, purtator de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Botosani.

In urma incendiului au fost distruse cinci microbuze si un autocar, dar si zeci de tone de materiale din mase plastice din depozitul invecinat si mai multi europaleti.

Cauzele producerii incendiului, dar si valoarea pagubelor produse nu se cunosc deocamdata.

×