x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cine a fost Adrian Iovan, pilotul care a murit în tragedia aviatică din Apuseni

Cine a fost Adrian Iovan, pilotul care a murit în tragedia aviatică din Apuseni

21 Ian 2014   •   08:37
Cine a fost Adrian Iovan, pilotul care a murit în tragedia aviatică din Apuseni

Pilotul Adrian Iovan, care a murit luni seară în urma tragediei aviatice din Munţii Apuseni, avea o experienţă de peste 16.000 de ore de zbor şi licenţele în termen de valabilitate, potrivit Ministerului Transporturilor.

Iovan avea 55 de ani şi o carieră de aproape 40 de ani ca pilot la Tarom şi BlueAir. După pensionare, el le preda studenţilor din anii terminali ai Şcolii de Piloţi şi pilota avioane de mici dimensiuni.

Adrian Iovan a fost căsătorit cu designerul Romaniţa Iovan, pe care a cunoscut-o în timpul unui zbor. Au împreună un fiu, Albert.

Pilotul avea şi o fiică, în vârstă de 27 de ani, dintr-o căsătorie anterioară.

Adrian Iovan a fost implicat într-un scandal după ce a împuşcat mortal un hoţ care intrase în apartamentul propriu din Primăverii. Autorităţile l-au absolvit de orice vină, constatând că pilotul fusese în legitimă apărare.

×