x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cine este sponsor la Steaua

Cine este sponsor la Steaua

de Paul Cristian Radu    |    19 Ian 2006   •   00:00
Cine este sponsor la Steaua

Oligarhii rusi isi scot la iveala interesele romanes-ti pe tricourile jucatorilor de la Steaua. Noii investi-tori de la RAFO, sponsorul Stelei, sunt controversati oligarhi de la Moscova ca-re au afaceri in domeniul petrolului si al carbunelui.

In spatele noului sponsor al Stelei stau interesele oligarhilor de la Rasarit. Dupa ce au achizitionat zone importante din economia romaneasca, rusii devin activi si in sport. In randurile ce urmeaza va prezentam interesele si personajele aflate in spatele noului tricou al clubului Steaua.

Jurnalul National a prezentat deja structura firmelor grupate sub egida Alfa Oil, care au preluat rafinaria RAFO din Onesti: firmele Expanet Trading Limited, Calder-A International BV si Raglam Overseas Ltd. Reamintim ca, dintre acestea, cea mai importanta si, in fapt, firma care a luat contact cu Ministerul Finantelor pentru preluarea RAFO este compania Calder-A International BV. Aceasta firma este inregistrata in Rotterdam, in Olanda, numai ca actionarii sai nu au radacini intre lalele, ci in fosta Uniune Sovietica.

ACTIONAR UNIC. Documente furnizate de registrul olandez al companiilor indica unic actionar al firmei din Rotterdam o alta firma, numita KRU-Holding AG, din Viena, Austria, iar ca presedinte al Calder este prezentat un anume T.K. Batkov. Abia documentele de la Viena arata cine se afla cu adevarat in spatele concernului compus din Expanet Trading Limited, Calder-A International BV si Raglam Overseas Ltd.

Potrivit acestor documente, din echipa executiva a KRU-Holding AG fac parte patru rusi din Moscova, un israelian si un cetatean austriac ce poarta un nume care-i tradeaza originile in spatiul ex-sovietic. Dintre rusi, cei mai cunoscuti sunt Iskandar Makhmudov si Andrey Bokarev. Iskandar Makhmudov este unul dintre cei mai importanti bogatasi ai Rusiei, unul dintre oligarhii erei postsovietice.

Si agentia rusa de presa Interfax mentiona in iulie 2005 ca grupul KRU este controlat de Makhmudov si Bokarev. Aceeasi agentie mai spune ca holdingul KRU isi conduce operatiunile din Cipru si ca in 2005 si-a propus un profit net de 400 de milioane de dolari. In fapt, KRU este una dintre principalele holdinguri active in minerit in Rusia. Firmele lui Makhmudov si Bokarev opereaza nu mai putin de 11 mine in bazinul Kuznetsk, in regiunea Kemerovo.

CV. Makhmudov este nascut in Bukhara, Uzbekistan, si s-a aflat in solda armatei sovietice in Irak si Libia si este descris de revista Forbes ca unul dintre cei mai misteriosi oameni de afaceri rusi. Nici Bokarev nu este mai prejos. Cotidianul rus Kommersant il prezinta ca pe unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din Rusia si il infatiseaza in septembrie 2005, alaturi de celebrul Mike Tyson la Moscova.

Conform unor documente obtinute de JN, compania Calder-A International BV a beneficiat de sprijinul financiar al bancii Alfa din Rusia. Aceasta este controlata de Mikhail Fridman, unul dintre cei mai controversati oameni de afaceri rusi, pe care publicatia Forbes il plaseaza, in 2004, pe locul 73 intre cei mai bogati oameni din lume, cu o avere de 5,6 miliarde de dolari. Grupurile Alfa si Fridman sunt mentionate in multe scandaluri legate de spalare de bani si chiar in contextul unor afaceri globale cu droguri.

PETROL SI DIAMANTE
Deocamdata, firmele lui Makhmudov asteapta ca Ministerul Finantelor sa-si dea acordul in ceea ce priveste preluarea efectiva a RAFO. Intre timp insa, in decursul lui 2005, grupul rusesc a adus petrol la RAFO prin firma Expanet Trading din Cipru. Interesant este ca taxele vamale pentru titeiul adus la RAFO de catre rusi au fost platite de firma Internaft SRL, firma detinuta de controversatul afacerist Yoav Stern, sotul Oanei Cuzino, si de avocatul Teodor Cuzino, tatal vedetei tv. Yoav Stern a reprezentat in Romania firma britanica Interlinks Overseas. Aceasta companie a infiintat in 2003, la Viena, firma RAFO Interlinks. In acelasi an, in Anglia se infiinta firma Balkan Petroleum, ce avea sa preia rafinaria RAFO de la Iacobov. JN a remarcat paralelismul acestor actiuni economice si a aratat la acea data legaturile existente intre Iacobov, Interlinks, Balkan Petroleum si controversatul Vasile Frank Timis. Interesant este si ca, nu cu mult timp in urma, atat Interlinks, cat si Frank Timis, prin firma Diamond Corporation, au devenit vecini de afaceri cu diamante in Sierra Leone, in regiunea Kono. Ambele companii se lauda cu legaturile foarte stranse pe care le au cu presedintele Sierrei Leone, Kabbah.

STEAUA, MOTORUL RAFO
Managerul general al RAFO, Marin Anton, a precizat marti ca intre societatea pe care o reprezinta si firma Balkan Petroleum, implicata financiar la echipa din Timisoara, nu mai exista nici o legatura: "Sa fie clar, intre Balkan Petroleum si RAFO nu mai exista nici o relatie. Mai sunt cateva mici detalii de pus la punct la Registrul Comertului, care se vor rezolva in cel mai scurt timp. RAFO este o societate care se afla intr-o reorganizare juridica si care are trei noi investitori, Expanet Trading, Calder-A International si Raglam Overseas. Mai mult, din octombrie 2003, RAFO si-a achitat catre bugetul de stat datoriile pana la ultimul leu. Fabricam un carburant care se vrea a deveni numarul unu, iar pentru acest lucru avem nevoie de un motor de mare performanta, iar Steaua este cel mai potrivit motor".

SUPORTERI
Pe pagina de internet a fanilor, www.steaua.ro, citim opinia suporterilor echipei.
  • "Iata ca Gigi isi da iar in petic... ne pregatim sa jucam pe piept cu numele celei mai mari hotii din Romania (remember BRCE): RAFO Onesti".
  • "Asocieria RAFO - Steaua este o gafa din punct de vedere al imaginii. Cine stie ce combinatii or fi in spatele usilor inchise".
  • ×
    Subiecte în articol: observator firma rafo