x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cioacă, ce vrei să faci cu certificatul de deces al Elodiei?

Cioacă, ce vrei să faci cu certificatul de deces al Elodiei?

09 Feb 2012   •   08:11
Cioacă, ce vrei să faci cu certificatul de deces al Elodiei?

In urma cu doua zile, dupa ce Judecatoria Brasov a finalizat dosarul de declarare a mortii prezumate, Primaria Campulung a eliberat certificatul de deces al Elodiei Ghinescu. Actul care atesta ca femeia disparuta din Brasov nu mai este in viata a fost inmanat avocatei Crina Radu, reprezentant legal al familiei Ghinescu. O copie legalizata a certificatului de deces va fi depusa si la dosarul instrumentat de Parchetul General, dosar in care Cristian Cioaca este invinuit ca si-a ucis sotia. Din acel moment, trimiterea dosarului in instanta e doar o chestiune de zile...

Iata insa ca nu doar procurorii asteptau cu nerabdare eliberarea certificatului de deces, ci si Cristian Cioaca. In aceasta dimineata, politistul a trecut pe la Primaria din Campulung si a solicitat, la randu-i, o copie a actului ce-i autentifica vaduvia, dreptul la succesiunea averii ramasa in urma Elodiei, dar si la incasarea asigurarii de viata a defunctei sotii. Avocata familiei Ghinescu, Crina Radu, sustine insa ca 'atat succesiunea, cat si cererea de incasare a politei de asigurare se vor suspenda pana la solutionarea dosarului de omor, pentru ca, daca el va fi gasit vinovat, atunci el nu poate participa la succesiune si nici nu poate incasa nici polita de asigurare'.

Astazi, Cioaca a fost prezent la Judecatoria Brasov, la un nou termen al procesului in care el este inculpat de savarsirea unor infractiuni informatice. Luand act de declararea prezumata a mortii Elodiei Ghinescu, judecatoarea a precizat ca nu se mai impune administrarea de probe in acest dosar si a fixat un nou termen pentru data de 15 martie, cand procesul se va judeca pe fond.

×