Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Azi, la Tribunalul Argeş s-a judecat al treilea termen al procesului în care Cristian Cioacă este inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi profanare de morminte.
Poliţistul a fost adus de la Penitenciarul Colibaşi la ora 8:00 dimineaţa. A coborât din dubă încătuşat, purtând în mâini o mapă de plastic în care avea nişte hârtii scrise. Părea relaxat, însă nimic nu prevestea ceea ce avea să se întâmple, mai apoi, în sala de judecată.
Scenariu fantezist
Şedinţa de judecată a început la orele 8:30, iar dosarele au fost luate în ordinea de pe lista de la avizier. Dosarul Elodia era al treilea. La ora 10:00, judecătorul a suspendat şedinţa. Martorii veniţi de la Braşov pentru a fi audiaţi în caz au rămas în aşteptare. La ora 11:00, judecătorul a reintrat în sală, iar Cioacă a fost adus în boxa acuzaţilor. Descătuşat, a afişat o atitudine spăşită în faţa judecătorului, înclinând din cap, repetat, în semn de salut respectuos. Avea să-i treacă repede...
Poliţistul purta acelaşi costum şi aceeaşi cămaşă, toate negre, cu care a fost îmbrăcat la termenele din ultimul an. În plus, pe lângă mapa de plastic, la intrarea în sala de judecată avea în mână şi un Cod de Procedură Penală. În penitenciar e vreme şi sunt, se pare, şi calculatoare. Declaraţia pe care Cioacă spune că vrea să o dea judecătorului, înainte ca acesta să treacă la audierea martorilor, e tipărită la o imprimantă. La termenul trecut, când ar fi trebuit să vorbească, avocata lui a intervenit şi a cerut recuzarea magistratului Gheorghe Neacşu. Acum, declaraţia lui de inculpat, prima din faza de cercetare judecătorească, e aşteaptă cu sufletul la gură de întreaga audienţă.
Sala de judecată, deşi spaţioasă, e plină. Avocaţi, rudele lui Cioacă, rudele Elodiei, jurnalişti şi cetăţeni curioşi umplu băncile din încăpere. E miezul zilei şi soarele bate fără milă în geamuri, dovedind anemicele aparate de aer condiţionat. În câteva ore, înăuntru va fi ca într-o seră. Judecătorul dictează grefierei datele de identitate ale inculpatului şi, ajungând la data naşterii, spune “1 mai... Mâine. La mulţi ani!”. Cioacă, care va aniversa 37 de ani în penitenciar, e măgulit de spiritul de observaţie. “Mulţumesc, mulţumesc!”, îi zâmbeşte el judecătorului.
I se dă cuvântul şi începe prin a preciza că va face referiri. “De la început spun că nu am săvârşit fapta de care sunt acuzat”. “Faptele poate, că sunt două”, observă judecătorul. “Faptele”, admite Cioacă. “Acuzaţia formulată nu se bazează pe probe. De altfel, între mine şi victimă nu a existat niciodată o stare tensionată, aşa cum se reţine în actul de trimitere în judecată. Am constatat că nu s-au efectuat acte procedurale în perioada octombrie 2008 – septembrie 2012. Acest rechizitoriu este un scenariu fantezist, care nu are susţinere în realitatea obiectivă”.
“Niciun stropuleţ de sânge”
Discursul îi este întrerupt de întrebările pe care judecătorul, dar şi procurorul de şedinţă, respectiv avocaţii le pot pune inculpatului. Procurorul doreşte să ştie ce are de spus Cioacă despre obiectele găsite în râpă şi despre urmele de sânge din casă. “Nu pot să spun nimic, nici despre obiecte, nici despre sânge”, mărturiseşte inculpatul. “Eu niciodată nu am procedat în sensul de a face să dispară vreunul din obiectele incriminate”.
Judecătorul îl pune să povestească ce a făcut în data de 29 august 2007 (n.r. - în rechizitoriu s-a reţinut că Elodia a fost ucisă în noaptea de 29/30 august 2007). “În data de 29 august 2007, în jurul orei 20:00, am plecat de la Braşov la Piteşti şi m-am întors pe 30 august 2007 la Braşov. La Braşov am fost la o cunoştinţă..., o prietenă. Prietena mea la momentul respectiv era D. Diana (n.r. – vom proteja identitatea martorilor, chiar dacă procesul este public). Pe 29 august 2007, în jurul orei 16:00, am avut o discuţie cu victima la cabinetul ei de avocatură, iar cu această ocazie i-am propus să divorţăm, pentru că aveam o relaţie cu martora la care am făcut referire. Victima a fost de acord cu divorţul, dar nu am discutat aspecte legate de partaj. Victima nu mi-a reproşat niciodată că eu nu am avut bunuri când ne-am căsătorit”( n.r. - Câteva ore mai târziu, în aceeaşi sală de judecată, Emilia N., asistenta Elodiei în 2007 la cabinetul de avocatură avea să declare că: “Pe 29 august 2007, la cabinet, victima a discutat telefonic cu inculpatul, pe un ton ridicat. El era la Piteşti, şi ea îi cerea insistent să vină acasă, în Braşov, pentru că au de discutat. Îmi amintesc că s-a adus în discuţie divorţul. El a spus asta, iar victima i-a spus că şi ea vrea să divorţeze”).
Avocata părţii civile, Crina Radu, îl întreabă pe Cristian Cioacă de obiectele găsite în râpă. “Nu ştiu dacă bunurile găsite în râpă s-au aflat în apartamentul nostru. După dispariţia victimei, eu am luat legătura cu secretara acesteia (n.r. - Emilia N.), dar cu medicul de familie nu am luat. Nu i-am cerut în mod explicit secretarei să facă vreun demers cu privire la motivarea absenţelor victimei la termenele de judecată.” E întrebat despre schimbul de tură pe care l-a cerut în ziua de 29 august şi răspunde: “Am avut o discuţie cu martorul D. Costinel despre schimbul de tură, în după-amiaza zilei de 29 august, nu mai reţin exact ora, pentru nopţile de 29/30, 30/31 august şi 31 august/1 septembrie 2007. Nu-mi amintesc de ce am vrut să fac aceste schimburi de tură (n.r. – “m-a rugat să facem schimb de tură pentru că are o problemă personală”, avea să declare, tot azi, martorul D. Costinel. “Nu cred că am mai făcut vreodată schimb de tură cu el, nu am anunţat niciun şef despre acest schimb de tură”).”
Cioacă îşi continuă declaraţia de inculpat vorbind despre urmele de sânge găsite în apartamentul din str. Gloriei: “Am sesizat dispariţia victimei pe 5 septembrie 2007 şi la cercetarea de la faţa locului (n.r. - CFL) nu s-a găsit niciun stropuleţ. Lucrătorii de poliţie au ridicat câteva fire de păr, un înscris şi amprente papilare pe câteva obiecte din baie (cutie de cremă, parfum). Pe 11 septembrie 2007, când s-a făcut CFL, în jurul orei 12:00 am fost plimbat prin oraş de către poliţişti, iar în acest timp s-au găsit urme de sânge. Nu ştiu unde, n-am întrebat când m-au anunţat, am considerat că e ceva normal la casa omului...”. “Dar CFL din 5 septembrie era unul standard pentru persoane dispărute”, atrage atenţia avocata părţii civile. “Pe 5 septembrie s-a făcut CFL de către cel puţin un criminalist”, susţine Cioacă. “Până în acel moment nu eram acuzat de nicio faptă”. Cât despre schimbarea yalei de la intrarea în apartament şi scoaterea Elodiei de la întreţinere, Cioacă susţine că “yala de la uşa de la inbtrarea în apartament am schimbat-o în cursul lunii septembrie 2007, dar nu mai reţin data. Şi nu mai reţin, domnule preşedinte, ce am discutat cu şeful de scară, dar nu i-am spus să o scoată de la întreţinere”.
“A fost şi este”
La fel de amnezic este Cioacă şi atunci când trebuie să povestească despre declaraţia pe care i-a făcut-o, în septembrie 2007, şefei sale. “Nu mai reţin dacă, la acea dată, am vorbit cu martora M. Carmen. Însă în acea zi tocmai fusesem la medicul psihiatru. Nu mai reţin dacă i-am zis că urma să-mi găsească sânge în maşină (n.r. – audiată tot azi, M. Carmen avea să declare: “am fost sunată de inculpat în ziua când era a doua cercetare la faţa locului, şi el mi-a spus că au găsit urme de sânge în casă. Şi, când m-am dus acolo, mi-a spus că o să-i găsească urme de sânge şi în maşină. Nu se făcuse percheziţie automobilului, urma să se facă”. După găsirea acestor urme, “inculpatul mi-a spus că sângele descoperit în portbagajul maşinii ar proveni de la carnea pe care o lua la grătar. Despre sângele din casă nu l-am întrebat”. Tot ea a mai declarat instanţei că, după dispariţia Elodiei, într-o discuţie despre un caz cu o moarte moarte naturală, “inculpatul m-a întrebat în cât timp se descompune un cadavru”.)”
Cât despre dispariţia Elodiei, Cioacă a declarat azi instanţei că a constat-o “în data de 1 septembrie 2007, când m-am întors de la Piteşti. Martora M. Carmen mi-a spus să nu declar dispariţia pe 1,2,3 septembrie, ci să aştept două-trei zile, ca să nu ne facem de râs, noi, familia, ca să nu apară bârfe (n.r. – martora M. Carmen a susţinut însă, în faţa judecătorului, că “în data de 2 sau 3 septembrie 2007, inculpatul a venit şi mi-a spus că i-a plecat soţia de acasă. Eu, personal, i-am spus să meargă să declare dispariţia acesteia, însă el mi-a spus că e avocată, că i-ar face rău şi că mai bine mai stă două-trei zile”)”.
Despre relaţia cu părinţii Elodiei, Cioacăa declarat că era bună. “După 1 septembrie 2007, am avut discuţii telefonice cu ei. Am discutat efectiv despre dispariţia Elodiei. Într-un plic, am trimis părinţilor victimei mesaje copiate din calculator, discuţii ale victimei cu alte persoane din care reieşea că a fost în Dubai cu o altă persoană. Nu mai ştiu exact ce am scris pe plic”, declară Cioacă, iar în sala de judecată e rumoare. “A fost” sau “este”, aceasta este întrebarea, ce timp al verbului a folosit Cioacă atunci când a transmis părinţilor mesajul: “să vadă şi măică’sa ce curvuliţă A FOST Elodiţa lor” (conform rechizitoriului)? “A fost şi este. Referirile sunt la timpul prezent”, susţine Cioacă. Liviu N., cel trimis să ducă plicul, a lămurit aspectul în declaraţia lui de martor: “după dispariţia victimei, am fost şi am luat cauciucuri pentru inculpat de la părinţii victimei, din Râşnov. El mi-a spus să le dau acel plic, cu menţiunea: să vadă şi mama victimei “ce curvuliţă a fost Elodiţa”.”
Întrebat dacă Elodia îl suna, atunci când era plecată, să-l întrebe de copil, Cioacă a declarat judecătorului: “nu ştiu dacă mă suna des, nu mai ţin minte”.
“Un joc de culori”
Referitor la pereţii în mai multe straturi şi culori din dormitorul conjugal în care procurorii spun că a avut loc crima, Cioacă susţine că “Toţi pereţii din acea casă sunt vopsiţi cu nuanţe diferite. După, s-au mai făcut nişte lucrări pentru că aşa este normal când ai un copil în casă şi se mai strică nişte lucruri”. Reţineţi declaraţia, e importantă! “Pereţii dormitorului erau zugrăviţi în crem, iar peretele cu baia era vopsit cu partea de deasupra uşii portocalie, aşa cum era vopsit şi balconul. Era un joc de culori acolo (n.r. – “eu ştiu că dormitorul era uni, culoarea untului, iar plintele nici vorbă să fi fost murdare de vopsea”, avea să declare martora Emilia N.). Nu am efectuat lucrări de întreţinere şi reparaţie în apartament după dispariţia soţiei mele. De la 1 iunie 2008 nu am mai locuit acolo, întrucât m-am mutat cu serviciul la Piteşti. Am avut 3-4 rânduri de chiriaşi, la un interval de 8 luni, un an.”
Despre relaţiile extraconjugale ale Elodiei, Cioacă susţine că nu a avut cunoştinţă de ele “până la data de 2 septembrie 2007. Nu a existat nicio convenţie între mine şi victimă, ca fiecare să aibă relaţii extraconjugale. (n.r. – “la un moment dat, doamna avocat mi-a spus că e căsătorie de convenienţă, că stau împreună doar pentru copil”, a declarat martora Emilia N. Tot ea a spus judecătorlui că “inculpatul i-a cerut soţului meu să-i dea raportul despre ce face Elodia când mergem la Bucureşti”)”.
De ce a vrut Cioacă să vândă garsoniera în care Elodia îşi avea cabinetul de avocatură? “Am încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare. Nu am nicio justificare a închirierii garsonierei pe o perioadă de 10 ani. E posibil să fi înstrăinat şi cota de ½ din apartamentul de pe strada Nucului (n.r – de asemenea, bun proprietate comună). Vorbim de lucruri care s-au întâmplat acum 4 ani”, atrage atenţa Cioacă.
Ne întoarcem, prin întrebările avocaţilor, la ziua de 29 august 2007. “Victima fost de acord să duc a doua zi copilul la Piteşti”, susţine Cioacă. “M-am înţeles cu victima ca eu să rămân la Piteşti”. Apoi, “pe 1 septrembrie am constat lipsa din apartament a unor bijuterii, haine şi a unei sume de bani care se afla într-un plic. Nu-mi amintesc dacă lipsea geanta de voiaj cu care a venit Elodia din Dubai. Nu ştiu ce geantă era. Maro, crem, gri... Era o geantă, domnule preşedinte. Era o geantă...”
Cum a fost îmbrăcat în seara zilei de 29 august 2007? “În noaptea de 29/30 august 2007 am fost îmbrăcat în uniformă de poliţist, iar pistolul se afla la serviciu, iar tocul pistolului - în torpedoul maşinii. Pistolul nu-l purtam permanent. Nu ştiu dacă în noaptea de 29/30 august 2007 aveam pistolul la mine. (...) În dimineaţa zilei de 29 august 2007, în jurul orei 9:00 în apartament a venit bona, martora T. Elena. Am schimbat câteva vorbe, iar eu am plecat”. Unde? “Cu maşina, prin Braşov, pe la diverşi prieteni. Când m-am întors din oraş, am luat copilul şi am plecat la Piteşti”.
“Normal că se întoarce!”
Cioacă vorbeşte despre cât câştiga Elodia (“nu ştiu”), despre partajul după primul mariaj al avocatei (din care el susţine că ea ar fi rămas doar cu un credit) şi tot timpul trebuie să rostească cuvântul “victima”. E calitatea procesuală pe care o are Elodia. Îl deranjează, aşa cum probabil că-l deranjează cuvântul “inculpat”. La un moment dat, izbucneşte: “soţia, domnule preşedinte, nu victima”. Judecătorul nu se supără, “are calitate procesuală”, explică el. Cioacă e însă aproape de punctul în care-şi iese din rol.
Banii care spune că au dispărut nu erau în geanta galbenă, găsită de el în apartament? “După 1 septembrie 2007, am găsit în casă o geantă în care se afla o sumă de bani, dar nu 1.800 de euro, mai puţin. Nu ştiu cât, nu m-au interesat niciodată banii”. Hainele Elodiei? “Hainele sunt depozitate în saci şi se află în diferite locaţii”. Bijuteriile Elodiei? “Nu ştiu nimic despre bijuterii”, susţine Cioacă. “Obiectele necesare exercitării profesiei de avocat, mobilierul din cabinet, cărţile juridice? “Le-am dat unor persoane, ca să se folosească de ele”, spune Cioacă. “De ce?”, insistă avocata părţii civile, Crina Radu. “Dacă ar fi trăit, Elodia ar fi avut nevoie de ele, era avocată!”. Cioacă se evervează. “Vorbim despre cai verzi pe pereţi, despre ce-am făcut eu cu pantofii ei acum 5 ani! Normal că se întoarce!”, adaugă el. “Dar la ce să-ţi folosească un Cod Penal care se schimbă din 6 în 6 luni?”. “De ce le-aţi dat?”, insistă avocata. “Nu ştiu de ce le-am dat. Aşa am procedat la momentul respectiv”, declară Cioacă. Spune că mama Elodiei nu l-ar fi sunat niciodată, ca să-i ceară hainele acesteia, pentru parastase şi susţine că nu i-ar fi spus niciodată acesteia că n-o s-o mai vadă pe Elodia. Audierea se încheie la 12:40. Începe show-ul.
Audierea înregistrării
Cioacă cere şi obţine permisiunea de a se aşeza pe scaunul din boxa acuzaţilor. Îşi dezbracă sacoul şi începe să citească declaraţia consemnată de grefieră, înainte de a o semna. În sală e adusă prima martoră propusă pentru audiere: M. Claudia, prietena Elodiei. Povesteşte că după data de 30 august 2007, Cioacă i-a spus că Elodia e plecat de acasă şi că nu se mai întoarce. “El nu o mai primeşte la domiciliu, a schimbat yala”. Spune că Elodia i-a mărturisit că în ultima vreme nu se mai înţelegea cu soţul ei, aveau certuri în continuu, el ţipa, iar ea prefera să se ducă acasă, la copil, după ora 17:00, când el pleca la serviciu, pentru a evita astfel de scene.
Cioacă conspectează atent declaraţia lui. În sală e din ce în ce mai cald. Întrebată de avocata părţii civile, martora declară că a fost ameninţată de Cristian Cioacă, care a sunat-o şi i-a spus să-şi vadă de treaba ei pentru că altfel... Cioacă se ridică de pe scaun şi întrerupe şedinţa de judecată. Nu e de acord cu un rând din declaraţia dată de el: “s-au făcut lucrări de zugrăvire”. El a spus doar “după”, nu “după dispariţia avocatei”. Şi-n timp ce-şi spune punctul de vedere, discutând cu judecătorul ca de la egal la egal. E sigur pe el, ştie ce vrea şi cere. Să se verifice pe înregistrarea şedinţei de judecată. Ce mare lucru, există înregistrarea! Judecătorul îi propune să facă o menţiune în declaraţie, însă e musai să ascultăm înregistrarea, spune Cioacă. Vreau să-i demonstreze magistratului că are dreptate. Şi-n timp ce negociază cu acesta, îşi vede în sală cumnatul şi-i face cu ochiul. Are atenţie distributivă şi e în formă. Sala de judecată se transformă într-o peluză de stadion. Comenteză rudele lui Cioacă, ale Elodiei, avocaţii, procurorul de şedinţă, fiecare îşi dă cu părerea, de-a valma, dacă trebuie sau nu să ascultăm înregistrarea. Cioacă are cel mai ridicat şi convingător ton. Prin urmare, ascultăm. Declaraţia martorei ce se afla în audiere se termină abrupt, iar grefiera e pusă să verifice înregistrarea. În sală nu se aude nimic. Sunt chemate ajutoare de la departamentul tehnic, sunt aduse două boxe de calculator, iar întreaga operaţiune durează jumătate de oră. Cioacă jubilează, e momentul lui. Îşi sprijină coatele de gardul boxei, o poziţie indecentă pentru un inculpat într-o sală de judecată, iar procurorul de şedinţă îi atrage atenţa judecătorului. Judecătorul, la rându-i, îi atrage atenţia inculpatului. Fără efect pe termen lung, căci scena se va repeta.
Sala ascultă, cu sufletul la gură, înregistrarea declaraţiei incriminate. Teatru radiofonic. N-a zis “după dispariţie”, a zis doar “după”. Se negociază forma declaraţiei. “Introducem “pentru că era un copil în casă” şi scoatem “după dispariţia victimei”,” propune Cioacă. Judecătorul atrage atenţia tuturor părţilor din proces că în acest moment nu se înregistrează ce se întâmplă în sală. “Aţi făcut menţiunea acolo...”, încearcă el să cadă la pace cu inculpatul. “Dacă facem o treabă, s-o facem ca lumea!”, îi replică Cioacă, pe un ton ferm. “Noi facem toate eforturile, şi tehnice, şi...”, încearcă să glumească magistratul. Cioacă ia avans. “Să scriem, domnule judecător, în încheierea de şedinţă...”, revendică el. “Lasă, că ştim noi ce facem!”, se prinde magistratul.
Declaraţia e modificată, printată din nou şi, abia acum, semnată de Cioacă. Se continuă audierea martorilor. Ei intră pe rând în sala de judecată, şi fiecare e întâmpinat de Cioacă într-un fel aparte: le zâmbeşte larg, aşa cum îşi întâmpină o gazdă oaspeţii. La unele declaraţii, inculpatul încă mai simte nevoia să spună ce ar trebui consemnat. Sau comentează cu voce tare, fără să fie întrebat. La ora 16:00, când se termină audierile, în sala încinsă ca o saună, în care toţi par sfârşiţi de caldură, de sete şi de foame, Cioacă pare că-i singurul rămas vivace. Matrix. Vede asta şi simte nevoia unei lovituri finale. “Dacă n-aţi făcut-o până acum”, îi spune el judecătorului în cuvântul de final, “o să aveţi timp să vă daţi seama că aveţi nişte presupuneri în faţă. În dosar. Eu o să intru în Săptămâna Patimilor, iar dacă o să-mi respingeţi cererea de revocare a măsurii arestării, vă rog să motivaţi decizia de data asta, nu să daţi vina pe rechizitoriu. Şi nu uitaţi ce scrie în Sfânta Scriptură: “cum judecaţi, aşa veţi fi judecat”!”. Pentru conformitate: “Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi” (Matei 7, 2)
Instanţa a dispus menţinerea stării de arest. Următorul termen al procesului este la 28 mai a.c., când vor fi audiaţi alţi martori din dosar.
