x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cioloş: Dumnezeu să-i odihnească în pace pe cei care au trecut dincolo în tragedia de la Colectiv

Cioloş: Dumnezeu să-i odihnească în pace pe cei care au trecut dincolo în tragedia de la Colectiv

09 Dec 2015   •   21:41
Cioloş: Dumnezeu să-i odihnească în pace pe cei care au trecut dincolo în tragedia de la Colectiv

Premierul Dacian Cioloş şi-a exprimat compasiunea faţă de victimele incendiului de la clubul Colectiv, într-un mesaj postat miercuri seară pe pagina sa de Facebook.

"Dumnezeu să-i odihnească în pace pe cei care au trecut dincolo în tragedia de la Colectiv, să ne dea tuturor înţelepciunea şi umilinţa de a accepta greşelile făcute şi a învăţa din ele. Să nu-i uităm şi sper să ştim să-i reintegrăm printre noi pe toţi cei care au supravieţuit tragediei", a scris Cioloş.

Preşedintele Klaus Iohannis a fost miercuri dimineaţă la clubul Colectiv, iar în jurul prânzului a fost oficiată la locul tragediei din 30 octombrie o slujbă de pomenire la 40 de zile de la incendiul în urma căruia şi-au pierdut viaţa 60 de persoane.

Sursa - Agerpres

×