x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Circuitul tichetelor CFR în natură

Circuitul tichetelor CFR în natură

de Diana Scarlat    |    31 Ian 2008   •   00:00
Circuitul tichetelor CFR în natură

ÎN PANÅ ● Biletele de tren pentru pensionari sunt pe drum
Pensionarii care nu şi-au primit încă taloanele CFR pentru 2008 ar trebui să stea lunile viitoare cu ochii pe cutia poştală. Aşa reiese din comunicatul Casei de Pensii, care informează că taloanele vor fi expediate prin poştă în luna februarie sau martie.



ÎN PANÅ ● Biletele de tren pentru pensionari sunt pe drum
Pensionarii care nu şi-au primit încă taloanele CFR pentru 2008 ar trebui să stea lunile viitoare cu ochii pe cutia poştală. Aşa reiese din comunicatul Casei de Pensii, care informează că taloanele vor fi expediate prin poştă în luna februarie sau martie.

Nu se ştie exact luna, dar dacă pensionarilor nu le ajung taloanele până la "27 februarie, respectiv 27 martie", se vor putea duce la casele de pensii cu buletinul de identitate şi cu un talon de pensie, să vadă dacă le găsesc acolo. "Am avut o problemă în momentul în care se tipăreau taloanele respective. A fost o întrerupere de curent. Cele care ar fi trebuit să fie tipărite nu s-au mai tipărit şi acum trebuie să reluăm tot fluxul, să vedem cui am trimis şi cui nu. Pe măsură ce fluxul merge, noi le dăm imediat. Or să vină în ordinea în care or să apară. Cum am rezolvat problema, cum primeşte omul tichetul. Or să le primească pe măsură ce sunt tipărite. A fost vorba despre o problemă tehnică", ne-a explicat Mariana Câmpeanu, preşedintele Casei Naţionale de Pensii, care nu cunoaşte exact numărul celor care au rămas fără bilete de călătorie.


VECHIUL HAOS. Obişnuiţi deja cu cozile la casele de pensii, bătrânilor li se mai oferă încă o ocazie de a se prezenta de câteva ori la ghişee la acest început de an, să vadă care este soarta tichetelor de călătorie. Asta pentru că nu se ştie încă luna în care se vor putea da aceste taloane şi nici ordinea în care se va face distribuirea lor. Casa de Pensii informează doar că "taloanele care nu au ajuns la destinatari până la data de 27 februarie, respectiv 27 martie, se găsesc la oficiile poştale din sectoarele în raza cărora domiciliază pensionarii. După aceste date urmează ca pensionarii să reia calvarul cozilor interminabile şi să se adreseze din nou caselor de pensii, unde se întorc tichetele. Adică o întreagă tevatură. "Ori intră pe judeţe, ori în ordine alfabetică, chiar nu ştiu. Când a primit omul pensia în luna respectivă, dacă nu-i sosesc şi tichetele de călătorie se duce la Casa de Pensii şi probabil că le găseşte. De aceea se spune până la 27, pentru că, atunci când primeşte talonul de pensii, în mod normal trebuie să aibă şi tichetul alăturat", conchide Mariana Câmpeanu.


×
Subiecte în articol: observator pensii