x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Circulaţia rutieră pe un tronson din bd. Decebal va fi închisă începând de luni

Circulaţia rutieră pe un tronson din bd. Decebal va fi închisă începând de luni

14 Iun 2019   •   13:21
Circulaţia rutieră pe un tronson din bd. Decebal va fi închisă începând de luni

Primăria Sectorului 3 va închide, începând din 17 iunie până pe 15 septembrie, circulaţia rutieră pe bulevardul Decebal, pe tronsonul cuprins între strada Dristorului şi Piaţa Hurmuzachi.

"Pentru închiderea completă a circulaţiei auto s-a obţinut avizul Comisiei de trafic din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti şi al Brigăzii Rutiere a Municipiului Bucureşti. În prezent, Primăria Sectorului 3 desfăşoară lucrări de amenajare a unei parcări subterane ce va avea lungimea de aproximativ 550 de metri şi lăţimea de aproximativ 17,50 metri, exceptând zonele de rampe şi de scări, unde lăţimea creşte corespunzător", prevede un comunicat al Primăriei sectorului 3.

Conform sursei citate, prin derularea şi implementarea proiectului "Creşterea capacităţii de staţionare şi mobilitate a parcului auto în zona Bulevardului Decebal", respectiv construirea unui parcaj subteran cu două niveluri pe tronsonul cuprins între strada Dristorului şi Piaţa Hurmuzachi, se vor amenaja 718 locuri de parcare, dintre care 30 destinate persoanelor cu dizabilităţi şi şase pentru motociclete.

Lucrările la parcarea subterană au început pe 20 martie, iar în paralel se execută lucrări de deviere a reţelelor de utilităţi ce afectează amplasamentul, precum şi lucrări de realizare a incintei exterioare a parcării.

"Primăria Sectorului 3 face eforturi considerabile pentru ca lucrările să se desfăşoare cât mai rapid şi cât mai eficient, în aşa fel încât să se reducă la maximum disconfortul creat atât rezidenţilor, cât şi operatorilor economici din zonă", mai stipulează comunicatul. AGERPRES/

×