x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cluj: Oraşul blocat

Cluj: Oraşul blocat

de Lacrima Andreica    |    05 Sep 2008   •   00:00
Cluj: Oraşul blocat
De cel puţin două săptămîni, Clujul nu mai are trafic sufocant doar în orele de vîrf. Acestea se comprimă pînă cînd, de pe la 9 dimineaţa şi pînă noaptea tîrziu, totul este doar o oră de vîrf, cu trafic blocat, cu nervi şi înjurături, cu poluare la maximum şi motoare care înghit de trei ori mai mult carburant decît în condiţii de călătorie normale.


Aşa arată în unele zile nu doar centrul oraşului de pe Someş, ci şi intrarea în oraş dinspre Turda, pe drumul european E 60. Lucrările “de săpături intense” au început acum vreo două luni, dar traficul a devenit culmea paranoiei abia cu vreo două-trei săptămîni în urmă, o dată cu reîntoarcerea studenţilor la restanţe şi a oamenilor din concediu, implicit a investitorilor.


“BUCURIE”. Cei mai fericiţi în acest context sînt managerii companiilor de telefonie mobilă. Pentru că cele mai afectate sînt firmele de transport şi distribuţie. Marfa, dacă trebuie să ajungă în Cluj sau din Cluj în timp util, nu mai are nici o şansă. “Am făcut de la poalele Feleacului, din zona benzinăriei Lukoil, pînă aici patru ore!!! Fac drumul ăsta de trei ori pe săptămînă şi nu pot ajunge dimineaţa la prima oră în Cluj. Am consumat de patru ori mai mult combustibil pe porţiunea asta decît normal. Îmi omor frînele. E maşină de tonaj mare. Dacă îmi cedează frînele pe Feleac, nenorocesc oameni. Dar cui îi pasă?? De două luni mă chinuiesc să trec prin zonă, pentru că pe diverse porţiuni se tot sapă şi nu se mai termină odată”, spune Cristian Terheş, şofer de tir. El spune că tranzitează oraşul pentru aprovizionarea cîtorva hypermarketuri de cel puţin trei ori pe săptămînă şi că este penalizat pentru că marfa nu ajunge la timp, cheltuielile firmelor cresc, pentru că şoferii care nu mai ajung la timp să descarce marfa trebuie să înopteze în Cluj, iar tarifele hotelurilor clujene adeseori au preţuri de staţiuni de odihnă de lux. Marea problemă rezidă în faptul că principalele lucrări sînt şi în zona intersecţiei, în care traficul greu este dirijat pe o rută care ocoleşte centrul. De regulă, acolo, în orele de vîrf se creau ambuteiaje în trafic. Acum devine un sport extrem pentru şoferi nu doar să îşi facă drum spre stînga, dreapta ori înainte, ci şi să ocolească lucrările. “Pe un kilometru parcurs în ritm de melc am avut un consum de 21 litri/ 100 km, cînd maşina mea consuma doar 5,1 litri/ 100 km în mod normal”, a declarat şi Mihai A., un alt şofer prins în trafic.


VAI DE MAMA LUI DE TURISM. Turiştii care au avut sau au proasta inspiraţie să treacă prin Cluj în această perioadă sînt cei mai nefericiţi. Unul dintre cei care au vrut să cunoască oraşul de pe Someş a fost ziarista italiană Donatella Papi, una dintre susţinătoarele cauzei românilor din diaspora italiană şi care a avut curajul să ajute o familie de români în Roma “zilelor Mailat”. În urmă cu o săptămînă, aceasta tranzita Transilvania împreună cu fiul ei de 18 ani, pentru a cunoaşte ţara despre care a auzit atîtea la Roma.

“Nu credeam să fac trei ore pe mai puţin de 15 km. Nu-mi venea să cred că stau în trafic şi nu pot înainta constant măcar cîteva sute de metri”, a explicat ea odată ajunsă în Cluj. Şi pentru că şi-a petrecut mai toată după-amiaza traversînd Feleacul, n-a mai putut vizita oraşul.


“Nu mai săpăm, acum asfaltăm!”

Disperarea clujenilor a ajuns la maximum în aceste săptămîni, pentru că nu doar E 60 a fost blocat, ci şi ieşirea spre Oradea, unde Primăria din Floreşti decisese să schimbe marcajele rutiere, avînd ca efect cozi interminabile pe zeci de kilometri. Din această cauză, Festivalul de gătit în aer liber care trebuia să aibă loc la mijlocul lunii septembrie în comuna Gilău, ca de obicei, s-a mutat în parcarea centrului comercial Polus. Organizatorii n-au avut curajul să rişte să-şi vadă compromisă munca de un an în organizarea festivalului. Săptămîna trecută însă, şoferii clujeni au organizat un protest, au făcut memorii către primăriile vizate şi au obţinut schimbarea marcajelor la forma de dinainte, iar traficul pe drumul naţional care leagă Clujul de Oradea a fost astfel deblocat. În schimb, Calea Feleacului mai are mult pînă să fie deblocată, chit că muncitori sînt. Sînt, dar nu par să se grăbească. “Am terminat cu săpatul şi schimbatul de cabluri şi conducte. Acum urmează să asfaltăm. Sigur terminăm în două săptămîni”, explică Ioan P., unul dintre muncitorii care munceau ieri în zona benzinăriei Petrom, unde se efectuează acum lucrările.

×
Subiecte în articol: observator cluj