x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator CNA - Presiuni pentru negocieri cu cabliştii

CNA - Presiuni pentru negocieri cu cabliştii

09 Aug 2008   •   00:00
CNA - Presiuni pentru negocieri cu cabliştii

După ce a primit un număr uriaş de reclamaţii din partea telespectatorilor care nu pot urmări partidele din Liga 1, CNA a decis să aibă, la 19 august, o întîlnire cu reprezentanţii SC Camina Trust SRL (societatea care deţine drepturile), pentru a afla în ce fază se află negocierile acestora cu societăţile de cablu.

"Dintr-o declaraţie a şefului LPF (n.r. – Dumitru Dragomir) am înţeles că societatea care deţine GSP TV are clauză contractuală de a acoperi 60% din populaţie. Dacă negocierile societăţii care deţine în prezent drepturile tv cu celelalte societăţi de televiziune prin cablu nu au avansat, vom sesiza Guvernul", a declarat ieri Răsvan Popescu (foto), preşedintele CNA. Acesta a mai ţinut să precizeze că se bucură de faptul că LPF împărtăşeşte aceeaşi opinie în această problemă, putîndu-se lucra alături de acest for pentru asigurarea unei acoperiri de 70% a transmisiilor de meciuri în întreaga ţară. Declaraţiile preşedintelui CNA vin la trei zile după ce această instituţie a notificat în scris conducerea SC Camina Trust SRL despre obligativitatea acoperirii cu semnal a minimum 70% din suprafaţa ţării: "În cazul în care acest lucru nu se va respecta, CNA analizează posibilitatea de a se adresa Guvernului român, pentru includerea pe lista de evenimente de interes public a meciurilor din Liga 1".

×
Subiecte în articol: mass-media