x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Coaliţia de guvernare: Concediul maternal rămâne de doi ani

Coaliţia de guvernare: Concediul maternal rămâne de doi ani

05 Dec 2010   •   21:19
Coaliţia de guvernare: Concediul maternal rămâne de doi ani
Sursa foto: Karina Knapek/Jurnalul Naţional

Membrii coaliţiei de guvernare au decis, duminică seară, menţinerea la doi ani a concediului de îngrijire a copilului. Cunatumul indemnizaţiei va fi stabilit după şedinţa de luni a coaliţiei. Potrivit variantelor de lucru, indemnizaţia de creştere a copilului ar putea fi plafonată la 1.000 sau 1.500 de lei.

Discuţiile privind variantele care vor fi discutate luni dimineaţă prevăd ca plafonul minimal al indemnizaţiei pentru mame să nu scadă sub 600 de lei, informează surse citate de Agerpres.

„Consensul pentru durata de doi ani a concediului maternal şi plafonul minimal de 600 de lei a fost unanim. În cazul plafonului maximal rămâne ca mâine dimineaţã Coaliţia să decidă, pentru că ministrul Muncii a venit cu calculele proprii, noi cu altele şi urmează ca mâine dimineaţă sã se mai verifice calculele, să se mai analizeze şi să se ia o decizie”, au precizat sursele oficiale.

În şedinţa de duminică a Coaliţiei s-a discutat şi despre “Taxa de solidaritate” pe averile mari ca fiind o posibilã sursă financiară pentru indemnizaţia mamelor. Nu toţi liderii Coaliţiei au fost de acord cu această propunere, argumentând că Taxa de solidaritate este o propunere legislativă şi nu un act normativ intrat în vigoare.

Până la decizia Coaliţiei de duminică seara, existau cinci variante legate de reducerea duratei concediului maternal şi a indemnizaţiei pentru creşterea copilului.

Una prevede concediu de 24 de luni cu indemnizaţie maximă de 2.500 de lei şi indemnizaţie pentru creşterea copiilor acordată bunicilor, o alta stipulează 36 de luni de concediu de maternitate şi 600 de lei indemnizaţie unică, o alta propunere prevede 12 luni de concediu maternal, 3.400 lei indemnizaţie maximă şi 500 lei/lunar primă pentru întoarcerea la lucru din a şaptea lună, o altă propunere arată că mamele ar urma să aibă concediu 2 ani cu indemnizaţie maximă de 1.500 de lei şi 100 lei/lunar primă pentru întoarcerea la lucru, iar o ultimă variantă că mamele vor avea concediu 12 luni şi o indemnizaţie între 600 şi 1.000 de lei.


×
Subiecte în articol: observator