x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator COD ROŞU de inundaţii în Timiş, în bazinele Moraviţa şi Bârzava, până la 21:00. Informaţii de ultimă oră din zonele calamitate

COD ROŞU de inundaţii în Timiş, în bazinele Moraviţa şi Bârzava, până la 21:00. Informaţii de ultimă oră din zonele calamitate

31 Iul 2014   •   08:48
COD ROŞU de inundaţii în Timiş, în bazinele Moraviţa şi Bârzava, până la 21:00. Informaţii de ultimă oră din zonele calamitate
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images
UPDATE 11:17 - Hidrologii au emis o nouă avertizare Cod roşu de inundaţii pentru râul Cernovăţ din judeţul Caraş-Severin. Potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), avertizarea este valabilă până joi seară la ora 21:00.

'Ca urmare a precipitaţiilor cu caracter torenţial înregistrate în ultimele ore, estimate pe baza informaţiilor radar şi a precipitaţiilor prognozate pentru următoarele ore se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri rapide de niveluri şi debite cu posibile depăşiri ale Cotelor de Periocol pe râul Cernovăţ, afluent al Caraşului din judeţul Caraş Severin', menţionează INHGA.

Potrivit sursei citate, în următoarele ore, fenomenele se pot produce şi pe alţi afluenţi ai Caraşului.
................................................

UPDATE 10:24
- Râurile din bazinele Moraviţa şi Bârzava, judeţul Timiş, se află sub Cod roşu de inundaţii, de la ora 10:15, potrivit unei avertizări emise, astăzi, de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor. Avertizarea vizează scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi viituri rapide cu efect de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri, cu depăşirea cotelor de pericol în bazinele Moraviţa şi Bârzava.

Potrivit hidrologilor, Codul roşu expiră la ora 21:00.

Specialiştii avertizează că fenomenele se pot produce cu probabilitate şi severitate mai mare în bazinul hidrografic Moraviţa.
.............................................

Hidrologii au emis, în această dimineaţă, un Cod roşu de inundaţii pe sectorul aval Vârtoapele (judeţul Teleorman) şi un Cod portocaliu pe râurile mici din bazinele hidrografice Bega Veche, Bega, bazinul inferior al Timişului, Bârzava şi Moraviţa din judeţul Timiş.

Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, avându-se în vedere evoluţia hidrometeorologică din bazinul hidrografic Pârâul Câinelui, ca urmare a propagării viiturii formate anterior în partea superioară a bazinului, se instituie Cod roşu pe sectorul aval Vârtoapele (judeţul Teleorman). Codul roşu a intrat în vigoare la ora 5:15 şi va expira la 10:00.

De asemenea, tot astăzi, în intervalul orar 5:45 - 14:00, specialiştii în hidrologie au instituit Cod portocaliu de inundaţii pe unele râuri din judeţul Timiş. Astfel, ca urmare a precipitaţiilor cu caracter torenţial înregistrate în ultimele ore, estimate pe baza informaţiilor radar şi a precipitaţiilor prognozate pentru următoarele ore se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri rapide de niveluri şi debite cu posibile depăşiri ale cotelor de inundaţie pe râurile mici din bazinele hidrografice Bega Veche, Bega, bazinul inferior al Timişului, Bârzava şi Moraviţa din judeţul Timiş.

Bilanţ sumbru în urma inundaţilor

Mii de oameni au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele devastate de viituriile istorice, în urma ploilor torenţiale căzute ţară, în ultimele zile. Câteva sute sunt încă izolaţi după ce apele au rupt podurile si au distrus drumurile. Peste 2000 de gospodării au fost inundate în ultimele două zile, iar în cele mai multe cazuri oamenii au rămas doar cu ce aveau pe ei când a venit apa.

În plus, mii de hectare de teren sunt sub ape, iar culturile agricole sunt distruse în totalitate. Iar veştile proaste nu se opresc aici. Alte mii de vieţi sunt în pericol deoarece codul roşu este în vigoare până mâine după amiază, iar ploile nu se opresc. În unele zone se vor înregistra şi 70 de litri pe metru pătrat, adica va ploua în 24 de ore cât ar fi normal să plouă într-o lună.

Aşadar, situaţia rămâne critică în mai multe zone din ţară. Localitatea gorjeană Novaci este una din cele mai afectate de viituri. Sute de persoane au fost evacuate după ce apele râului Gilort au ieşit din matcă şi casele lor au fost inundate. O locuinţă a fost pur şi simplu spulberată de viitură. Puhoaiele au atins şi patru metri înălţime, iar mai multe familii cu copii au rămas blocate în podurile caselor.

La Novaci, oamenii au fost nevoiţi să doarmă pe buşteni după ce apa le-a luat totul.

Judetul Gorj va rămâne sub cod portocaliu de inundaţii până vineri.

Armata a intervenit în comuna Vaideeni, afectată de inundaţii

    
Militarii de la UM Panait Donici din Râmnicu Vâlcea au fost nevoiţi să intervină în comuna Vaideeni în sprijinul sinistraţilor. În cursul zilei de marţi râul Luncavăţ a produs o viitură care a străpuns pe trei fronturi satul Atârnaţi al comunei Vaideeni afectând 400 de locuinţe, 120 distruse complet şi izolând 1.000 de persoane.

Un număr de 150 de case au fost distruse complet iar alte 400 inundate.

Un bărbat a cărui casă a fost luată de râul Luncavăţ a murit, miercuri seara, în drum spre spital.

Potrivit rudelor şi vecinilor, omul a avut marţi, în momentul în care şi-a văzut casa luată de ape, un atac de panică şi a fost imobilizat la pat. Miercuri, ambulanţa a încercat să îl ducă la Spitalul Judeţean Vâlcea, dar bărbatul în vârstă de 43 de ani a decedat.


×