x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Coduri portocaliu şi galben de inundaţii pe Dunăre, începând de joi dimineaţă. 11 judeţe afectate

Coduri portocaliu şi galben de inundaţii pe Dunăre, începând de joi dimineaţă. 11 judeţe afectate

de Agerpres    |    28 Mai 2014   •   18:13
Coduri portocaliu şi galben de inundaţii pe Dunăre, începând de joi dimineaţă. 11 judeţe afectate

Hidrologii au instituit, începând de joi dimineaţă, Cod portocaliu de inundaţii pe Dunăre, pe sectoarele aval Calafat - Zimnicea şi aval Călăraşi, urmând să fie afectate judeţele Dolj, Olt şi Teleorman şi, respectiv, Călăraşi, Constanţa, Ialomiţa, Brăila, Tulcea şi Galaţi.

Potrivit unei avertizări hidrologice emise, miercuri, de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), este vorba despre menţinerea nivelurilor peste cotele de apărare, pe Dunăre, în intervalul 29 mai, ora 6,00 - 1 iunie, ora 6,00, pe sectorul aval Calafat - Zimnicea (judeţele Dolj, Olt şi Teleorman) şi în perioada 29 mai, ora 6,00 - 3 iunie, ora 18,00, pe sectorul aval Călăraşi (judeţele Călăraşi, Constanţa, Ialomiţa, Brăila, Tulcea şi Galaţi).

Hidrologii subliniază că, pe sectorul aval Călăraşi, avertizarea Cod portocaliu se referă în primul rând la sectoarele cu diguri locale de apărare.

De asemenea, a fost instituit şi un Cod galben pe Dunăre pe sectoarele aval S.H.E.N. Porţile de Fier - Calafat (judeţele Mehedinţi şi Dolj) şi aval Zimnicea - Călăraşi (judeţele Giurgiu şi Călăraşi), iar în intervalul 1 iunie, ora 6,00 - 3 iunie, ora 18,00, pe sectorul aval Calafat - Zimnicea (judeţele Dolj, Olt şi Teleorman).

'Momentul de producere al fenomenelor prognozate, pe sectorul românesc al Dunării, va fi influenţat semnificativ şi de modul de exploatare al S.H.E.N. Porţile de Fier. În funcţie de evoluţia fenomenelor hidrometeorologice şi a debitelor defluente din S.H.E.N. Porţile de Fier, vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice', subliniază INHGA.

Codul portocaliu semnifică risc de viituri majore generatoare de revărsări importante, care pot conduce la inundarea de gospodării şi obiective social-economice, precum şi depăşirea cotelor de inundaţie.

Codul galben presupune risc de viituri sau creşteri rapide ale nivelului apei, neconducând la pagube semnificative, dar necesită o vigilenţă sporită în cazul desfăşurării unor activităţi expuse la inundaţii. Are loc depăşirea cotelor de atenţie. 

×
Subiecte în articol: inundatii dunărea cod portocaliu