x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Colectiv: 37 de răniţi sunt internaţi în spitalele din ţară şi străinătate

Colectiv: 37 de răniţi sunt internaţi în spitalele din ţară şi străinătate

17 Dec 2015   •   16:04
Colectiv: 37 de răniţi sunt internaţi în spitalele din ţară şi străinătate
Sursa foto: Foto: Diana Oros / Jurnalul

Un număr de 37 de răniţi în incendiul din Colectiv mai sunt internaţi joi în spitalele din ţară şi din străinătate, potrivit unui centralizator al Ministerului Sănătăţii.

MS informează că, în spitalele din Bucureşti, mai sunt internate 15 victime ale incendiului din 30 octombrie, dintre care una în stare critică.

La Spitalul de Arşi se află internat un pacient, la Spitalul Bagdasar Arseni - doi, la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' - trei, la Spitalul Elias - doi pacienţi, la Spitalul Militar Central - patru, la Spitalul de Urgenţă din Bucureşti - doi, iar la Spitalul CC Iliescu - un pacient.

"Până în prezent au fost externate 65 de persoane care au primit îngrijiri medicale în unităţile sanitare din ţară. Un număr de 39 de persoane au fost transferate în unităţi sanitare din străinătate", precizează Ministerul Sănătăţii.

În spitalele din străinătate mai sunt internaţi 22 de răniţi în incendiul de la Colectiv, dintre care un cetăţean german.

Astfel, în Austria sunt internate două persoane în stare stabilă, în Belgia sunt internate opt persoane în stare stabilă, în Olanda - patru în stare stabilă, în Germania - două persoane internate în stare stabilă, în Marea Britanie - patru persoane internate, toate în stare stabilă, iar în Israel două persoane internate în stare stabilă.

Alţi patru pacienţi au fost externaţi şi se află în tratament în ambulatoriu, în spitalele din străinătate.

Numărul persoanelor decedate în incendiul de la Colectiv este de 62, dintre care 27 au murit în incendiu, 24 în spitalele din ţară şi 11 dintre răniţii transferaţi în străinătate.

×
Subiecte în articol: colectiv raniti incendiu