x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Colţul vorbitorului, Schimbă o carte şi Scriere creativă...

Colţul vorbitorului, Schimbă o carte şi Scriere creativă...

13 Apr 2012   •   07:53
Colţul vorbitorului, Schimbă o carte şi Scriere creativă...

Editia a doua a Salonului Cartii Livresque se va desfasura in perioada 19-22 aprilie 2012, la Sala Palatului din Bucuresti. In cadrul salonului, se vor desfasura doua importante campanii de incurajare a lecturii si promovare a culturii scrise, realizate in parteneriat cu Comisia Nationala a Romaniei pentru UNESCO si British Council.

In editia din acest an, organizatorii au pregatit o multime de surprize, imbunatatind conceptul targului de carte clasic printr-o gama variata de evenimente conexe, interactive, capabile sa inlature monotonia publicului vizitator.

Coltul Vorbitorului este unul dintre elementele de noutate pregatite pentru vizitatorii talentati, care cauta de mult timp sansa de a-si face cunoscut talentul de a scrie sau de a vorbi.

Gandit ca un spatiu al dezbaterilor si discutiilor culturale, acest spatiu, special amenajat, le ofera oamenilor posibilitatea de a-si exprima parerile si a-si promova talentul in fata publicului prezent la eveniment. In Coltul Vorbitorului, oricine poate fi orator pentru 30 de minute! Inscrierile si programarile se fac direct la echipa de organizare care va si valida participarea fiecarui participant dornic de a fi vedeta culturala la un eveniment de proportii.

Schimba o carte - un concept nou, initiat de CNR UNESCO, care urmareste extinderea accesului la cultura si care se adreseaza tuturor celor interesati de lectura si cunoastere.

Modalitatea de punere in practica este simpla si echitabila pentru toti cititorii. Doritorii vor veni cu un numar de carti, in stare buna, pe care le vor lasa la schimb, intr-un spatiu special amenajat in acest scop. Organizatorii le vor inmana cate un voucher, in baza caruia vor putea sa ia un numar egal de carti din biblioteca de schimb. Pe voucher va fi trecut numarul de carti de care poate beneficia cititorul dornic de schimb, precum si alte detalii, prezentate explicit pe site-ul expozitiei.

Scriere creativa la Livresque - un concept 100% cultural si foarte distractiv, initiat de Fundatia Calea Victoriei, care promoveaza scrisul ca metoda de relaxare pentru tinerii inteligenti si plini de talent. Proiectul vizeaza un grup de tineri, reuniti in jurul unui mentor, care propune o tema ce poate fi dezvoltata in scris. Initial se scrie inceputul unei povesti. Tinerii implicati in joc vor continua povestea rand pe rand, preluand ce a scris cel de dinainte si continuand cu o varianta proprie, pana la ultimul, care va da si finalul povestii. Aceasta actiune nu presupune scrirea de opere literare sau validarea de talente scriitoricesti, ci urmareste sa amuze participantii si sa sublinieze posibilitatile de distractie pe care le ofera cultura, creativitatea si imaginatia.

Ziua Internationala a Cartii si a Drepturilor de Autor - o zi celebrata in aproape toate tarile lumii prin evenimente dedicate cartii, autorilor, editorilor, librarilor, bibliotecarilor, si, implicit, cititorilor; dar si prin de a darui carti si flori cu aceasta ocazie, toate intr-un ambient generos creat de expozitia de pictura cu tematica florala a artistului Vitalie BUTESCU si a unui moment de poezie sustinut de scriitoarea Elisaveta NOVAC in compania copiilor de la cercul de pictura ‘Culoare si vis’, din Corbeni, Arges, coordonat de profesoara Elena STOICA.

Scoala pe Roti - prezentarea proiectului de succes care urmareste dezvoltarea personala a tinerilor din mediul rural, facilitarea accesului tinerilor din mediul rural la informatiile de ultima ora din domeniul stiintific si tehnic. Proiectul isi propune si formarea cadrelor didactice din mediul rural, in vederea asimilarii in timp scurt a noilor metode de invatamant, bazate pe folosirea mijloacelor moderne (laboratoare virtuale, sisteme de achizitii de date, kit-uri didactice, instrumente de observare a micro- si macro-cosmosului etc.) care, pe langa avantajul unui pret de cost redus, dau posibilitatea unei intelegeri mai profunde a fenomenelor din natura.

Actiunea proiectului se desfasora in sate izolate, de munte, cu speranta de a putea incuraja tinerii din mediul rural spre continuarea studiilor si accesarea invatamantului universitar.

Intr-o societate de consum in care divertismentul ieftin si promovarea intensa a subculturii distrug vizibil valorile traditionale si culturale de nivel inalt, Salonul Cartii Livresque ia atitudine, incercand sa demonstreze ca lectura este inca o placere accesibila si, totodata utila, iar cultura de calitate rezista dincolo de orice alte influente. Are doar nevoie de putina sustinere si innoire.

Pentru detalii suplimentare, va rugam sa accesati www.livresque.precisemarketing.eu, pagina de Facebook Livresque Salonul Cartii sau sa ne scrieti pe adresa de e-mail: mirela.cara@precisemarketigng.eu.

×
Subiecte în articol: mass media