x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator COMETA SECOLULUI, observată în România. ISON s-a văzut de la Bârlad

COMETA SECOLULUI, observată în România. ISON s-a văzut de la Bârlad

04 Noi 2013   •   11:07
COMETA SECOLULUI, observată în România. ISON s-a văzut de la Bârlad
Sursa foto: Observatorul Astronomic din Bârlad

În dimineaţa zilei de 28 octombrie 2013, echipa de la Observatorul Astronomic din Bârlad a observat cometa ISON şi a raportat către MPC (Minor Planet Center) mai multe coordonate a acestei comete, anunţă RTV. În felul acesta, Observatorul Astronomic din Bârlad a contribuit la actualizarea orbitei celebrei comete C/2012 S1 (ISON). În urma acestor observaţii au fost realizat mai multe cadre, ce au fost ulterior prelucrate şi a rezultat o singură imagine pentru popularizare.

După cum se observă, cometa nu este atât de strălucitoare pe cât se aştepta.

Observatorul Astronomic atrage atenţia că trebuie să ţinem cont şi de faptul că în momentul observaţiilor, cometa era aproape de orizont, iar prezenţa Lunii în apropiere a estompat şi mai mult luminozitatea ei.

Cometa ISON a fost descoperită pe 21 septembrie 2012 de către Vitali Nevski şi Artiom Novicionok, cu ajutorul unui telescop de 40 cm din cadrul reţelei observaţionale International Scientific Optical Network (ISON).

Cometa ISON va trece cel mai aproape de Soare pe 28 noiembrie, când va fi la aproximativ 1.100.000 de km distanţă de Soare, iar pe 26 decembrie 2013, va ajunge la distanţă minimă faţă de Pământ (64,2 milioane km).



×