x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Comisia Europeană avertizează România să revină urgent pe calea unui proces de reformă corect

Comisia Europeană avertizează România să revină urgent pe calea unui proces de reformă corect

03 Apr 2019   •   13:31
Comisia Europeană avertizează România să revină urgent pe calea unui proces de reformă corect

Comisia Europeană a avertizat miercuri România să revină pe calea unui proces de reformă în justiţie corect şi să se abţină de la orice măsuri care ar însemna regres în privinţa statului de drept.

''De asemenea, am informat Colegiul comisarilor cu privire la evoluţia situaţiei din România. România trebuie să revină urgent la un proces de reformă corect, asta înseamnă paşi înainte, nu înapoi, şi înseamnă şi să se abţină de la orice măsuri care ar putea să ducă la un regres al tuturor lucrurilor care s-au realizat în ultimii ani'', a declarat prim-vicepreşedintele CE Frans Timmermans într-o conferinţă de presă la Bruxelles, după reuniunea Colegiului comisarilor.

Comisia Europeană a transmis în mod repetat în ultima perioadă că urmăreşte cu îngrijorare ultimele evoluţii legate de statul de drept din România. Conform executivului comunitar, atât conţinutul, cât şi procedura ultimelor schimbări în domeniul statului de drept, prin folosirea de ordonanţe de urgenţă, fără consultări cu justiţia şi cei direct interesaţi par a fi în contradicţie directă cu recomandările din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Comisia Europeana