x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Comisia Europeanăne arde pe "Mediu"

Comisia Europeanăne arde pe "Mediu"

de Alexandru Nastase    |    18 Oct 2007   •   00:00
Comisia Europeanăne arde pe "Mediu"
Sursa foto: MICHAEL URBAN/

Romănia primeşte o palmă usturătoare de la Comisia Europeană la 10 luni de la aderarea la UE. Suntem penalizaţi pe domeniul "Mediu".Â


Romănia primeşte o palmă usturătoare de la Comisia Europeană la 10 luni de la aderarea la UE. Suntem penalizaţi pe domeniul "Mediu". Attila Korodi, Sulfina Barbu şi Decebal Traian Remeş se acuză reciproc.


Comisia Europeană a anunţat ieri iniţierea procedurii de infringement (incălcare a prevederilor Tratatului Uniunii Europene) impotriva Romăniei pentru nerespectarea legislaţiei comunitare din domeniul biodiversităţii. Conform unui comunicat de presă al executivului de la Bruxelles, Romănia nu a reuşit să stabilească zone protejate speciale pentru păsările sălbatice migratoare sau in pericol, incălcănd astfel directiva UE privitoare la protejarea speciilor de păsări sălbatice. Comisarul pentru Mediu, grecul Stavros Dimas, a declarat că statele membre trebuie să completeze in cel mai scurt timp posibil listele cu reţelele de Arii de Protecţie Specială pentru păsările migratoare periclitate, dar şi Siturile de Interes Comunitare pentru conservarea florei şi faunei. "Obligaţia este crucială dacă vrem să atingem obiectivele Uniunii, acelea de a stopa degradarea biodiversităţii pănă in 2010", a precizat Stavros Dimas. Comisia Europeană poate recurge la procedura de infringement in baza articolului 226 din Tratatul UE. Prima etapă constă intr-o "scrisoare de atenţionare formală", prin care statului membru i se solicită ca, in decurs de 30-60 de zile, să trimită la Bruxelles observaţiile sale. In funcţie de răspunsul primit sau in absenţa acestuia, Comisia poate recurge la un nou avertisment, aşa-numita părere argumentată. Dacă problema nu se soluţionează in termen de două luni, Comisia poate aduce cazul in faţa Curţii Europene de Justiţie.


MINISTERUL E DE VINÃ.... Responsabilitatea pentru notificarea privind declanşarea procedurii de infringement aparţine in totalitate Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile. Listele cu zonele protejate ar fi trebuit trimise la Comisia Europeană pănă la data aderării, 1 ianuarie 2007, lucru care nu s-a intămplat. Data respectivă a fost asumată de minister in Tratatul de Aderare a ţării noastre la UE, pe vremea cănd ministru era Speranţa Ianculescu. Potrivit rigorilor Comisiei Europene, pentru domeniul "Protecţia naturii" nu se acordă perioade de tranziţie. Ministrul Mediului, Attila Korodi, a spus: "Decizia CE este una normală. Instituţia era la curent cu discuţiile din Romănia, in ceea ce priveşte zonele protejate speciale pentru păsările sălbatice migratoare sau in pericol, insă era obligată să reacţioneze. O decizie in acest sens va fi luată, cel mai probabil, in şedinţa de guvern de săptămăna viitoare. Disputa tehnică dintre MMDD şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale durează de peste jumătate de an. Discuţiile s-au axat pe atribuţiile pe care le are fiecare minister asupra protejării speciilor de păsări sălbatice. Problema este aproape finalizată, ne mai trebuie doar avizul Ministerului Justiţiei, apoi poate intra in şedinţă de guvern. Sunt convins că procedura nu va fi demarată şi că va rămăne la stadiul de notificare", a spus Korodi.


"NU E VINA MEA". Contactată telefonic, Sulfina Barbu, fostul ministru al Mediului, a spus că nu ştia de documentul trimis de Comisia Europeană Romăniei. "Data la care aceste liste ar fi trebuit să fie gata este 30 iunie 2007. La data la care eu am plecat din minister, se lucra la acest aspect. Nu ştiu de ce actuala conducere a ministerului nu a continuat treaba incepută. Este responsabilitatea lor. Eu am făcut, după cum ştiţi, un efort susţinut care a indepărtat toate steguleţele roşii pe care Romănia le-a avut. Sunt intărzieri şi in ceea ce priveşte reţeaua de situri NATURA 2000. Căt am fost eu la minister, au existat probleme in ceea ce priveşte substanţele chimice periculoase. Agenţia care se ocupă de acest domeniu a fost preluată de la Ministerul Economiei abia in august 2006, ei făcuseră alte liste cu substanţe şi a trebuit să le refacem", a spus Sulfina Barbu.


REMEŞ, ACUZAT. Analiza realizată de Ministerul Agriculturii asupra actului normativ privind ariile protejate pentru păsările sălbatice migratoare a fost finalizată săptămăna trecută, dar, din cauza scandalului creat in jurul fostului ministru al Agriculturii, nu a avut cine să avizeze respectivul document, a declarat, pentru Rompres, Ciprian Pahonţu, director general in Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. "Solicitarea Ministerului Mediului pe această temă a venit la data de 29 mai 2007, dar proiectul de act normativ trebuia analizat cu atenţie pe mai multe aspecte tehnice, care trebuiau lămurite. Nu puteam aviza rapid fără o analiză in detaliu a acestor aspecte, care de altfel s-a realizat in colaborare cu specialiştii Ministerului Mediului", a spus Pahonţu. Deşi această analiză a fost finalizată săptămăna trecută, din cauza scandalului creat in jurul fostului ministru Remeş nu a mai avut cine să semneze proiectul de act normativ. "Dacă Remeş ar fi semnat atunci, intra incă de săptămăna trecută in Guvern şi nu mai exista nici un avertisment din partea CE. S-a aşteptat insă numirea noului ministru, care a semnat actul normativ, urmănd să intre in şedinţa de guvern de săptămăna viitoare", a spus directorul general in MADR. Acesta a mai precizat că problemele cele mai mari pe aspectele tehnice analizate au fost legate de vecinătatea ariilor protejate, de delimitarea acestora, precum şi pe partea de management, in condiţiile in care acestea se regăsesc pe terenuri agricole şi forestiere.


ALT PERICOL. Abia in vară s-a realizat transpunerea integrală a directivelor. Nu există legislaţia subsecventă care să asigure implementarea in totalitate a directivelor europene. In Germania s-a ajuns pănă la blocarea fondurilor: ori dezvoltare, ori conservare.


BULGARIA, AVERTIZATÃ.... Comisia Europeană a avertizat ieri şi Bulgaria, ameninţănd Sofia cu declanşarea procedurii de infringement. Spre deosebire de Romănia, ţara vecină are probleme in ceea ce priveşte managementul deşeurilor, Comisia reproşănd lipsa infrastructurii in domeniu in Sofia. "Acest fapt prezintă un risc ridicat in ceea ce priveşte populaţia din zona capitalei bulgare. Bulgaria trebuia să transpună legislaţia in domeniu pănă la aderarea de la 1 ianuarie 2007", se arată in documentul CE.

×