x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Comisiile reunite îi audiază pe guvernatorul BNR pentru un nou mandat

Comisiile reunite îi audiază pe guvernatorul BNR pentru un nou mandat

02 Iul 2019   •   13:14
Comisiile reunite îi audiază pe guvernatorul BNR pentru un nou mandat

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a fost audiat marți, în Parlament, pentru un nou mandat.

Acesta a subliniat obiectivele pe care le are BNR, dar și obiectivele stabilite prin coloborare cu Guvernul României.

„Vom îndeplini mandatul pe care Parlamentul României ni-l va încredința prin votul dumneavoastră și votul în Plenul Parlamentului de mâine.Vom duce la îndeplinire un program care se bazează pe aplicarea legii, care dirijează activitatea Băncii Centrale a României, pe îndeplinirea mandatului pe care îl are Instituția Băncii Naționale a României, dar și în urma unui obiectiv stabilit prin colaborarea cu Guvernul României”, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

„BNR a fost o bancă de misiune și rămâne banca care emite moneda națională, și anume, leul, până când România va trece la moneda EURO. Este singura instituție autorizată să emită însemne monetare sub formă de bancnote și monede ca mijloace de plată pe întregul teritoriu al României”, a subliniat Mugur Isărescu.

Antena3

×
Subiecte în articol: mugur isarescu