x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Concediu divorț. Comisia de muncă, aviz negativ pentru acordarea de zile libere celor care divorțează

Concediu divorț. Comisia de muncă, aviz negativ pentru acordarea de zile libere celor care divorțează

26 Mar 2019   •   13:46
Concediu divorț. Comisia de muncă, aviz negativ pentru acordarea de zile libere celor care divorțează

Comisia de muncă a Camerei Deputaților a dat aviz negativ propunerii acordării a trei zile de concediu în caz de divorț. 

Decizia a fost luată marți, 26 martie, iar Camera Deputaților este for decizional în acest caz.

"Concediul pentru divorţ se acordă în scopul de a veni în sprijinul celor ce trec prin această situaţie pentru acomodarea la noua situaţie din viaţa lor. Cei ce au divorţat au dreptul la un concediu pentru divorţ de trei zile lucrătoare. În cazul în care titularul dreptului la concediu pentru divorţ este asigurat în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat, el are dreptul la un concediu pentru divorţ plătit de trei zile lucrătoare. Indemnizaţia pentru concediul de divorţ se plăteşte din fondul de salarii al unităţii şi este egală cu salariul corespunzător perioadei respective. Concediul se acordă la cerere de către angajator în următoarele patru săptămâni de la data constatării sau, după caz, a pronunţării divorţului (...). Concediul pentru divorţ se acordă indiferent de durata căsătoriei şi indiferent de modalitatea prin care s-a desfăcut căsătoria", se arată în proiectul iniţiat de deputatul PSD Georgian Pop. Antena 3

×
Subiecte în articol: concediu divort