x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Concediul profesorilor, vacanţă pentru elevi

Concediul profesorilor, vacanţă pentru elevi

de Eugenia Mihalcea    |    14 Noi 2009   •   00:00
Concediul profesorilor, vacanţă pentru elevi

În zilele în care vor fi obligaţi să-şi ia concediu fără plată, profesorii nu vor merge la şcoală, iar elevii vor intra în vacanţă forţat, după cum au decis ieri sindicatele din educaţie.

Liderii celor patru federaţii sindicale din învăţământ au refuzat ieri să participe la discuţiile de la Ministerul Educaţiei pentru a stabili calendarul concediilor fără plată. Ei au precizat că, în cazul în care salariile profesorilor vor fi totuşi diminuate, atunci şcolile se vor închide în zilele neplătite. "Ne-au chemat să vorbim despre cele opt zile de concediu fără plată, dar noi nu suntem de acord cu această măsură, deoarece salariile, şi aşa mici, ale cadrelor didactice, vor fi diminuate în noiembrie şi decembrie cu peste 25%.

E imposibil de acceptat acest lucru", a precizat Aurel Cornea, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLÎ). Pe de altă parte, premierul şi ministrul interimar al Educaţiei, Emil Boc, a declarat că legea trebuie aplicată pentru toţi bugetarii. "Poziţia sindicatelor trebuie respectată, la fel cum trebuie respectată şi legea românească în vigoare, care prevede toate alternativele în asemenea situaţie.

Legea a fost aprobată de Parlament, declarată constituţională de Curtea Constituţională, deci Guvernul în acest moment nu mai are nici o altă alternativă", a spus Boc.

DREPTUL ELEVILOR ŞI STUDENŢILOR LA EDUCAŢIE, ÎNCĂLCAT
Conducerea Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN) consideră că, din moment ce reprezentanţii Guvernului s-au angajat în luna mai să asigure integral fondurile necesare cheltuielilor de personal din învăţământ pentru tot anul 2009, este "treaba Guvernului să asigure fondurile pentru salarii şi să nu aplice legea referitoare la zilele neplătite".

"Prin aplicarea concediului fără plată, elevilor şi studenţilor li se încalcă dreptul fundamental la educaţie. În plus, programa şcolară nu mai poate fi parcursă în totalitate, afectându-i astfel grav pe elevii care vor susţine examene la sfârşitul acestui an şcolar. În consecinţă, cerem Executivului să caute soluţii în alte zone, pentru realizarea economiilor bugetare", a declarat Teodor Fîrţonea, preşedintele executiv al FEN.

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a precizat la începutul acestei săptămâni că, în perioada rămasă până la finalul acestui an, bugetarii mai pot lua cel mult opt zile de concediu fără plată, respectiv câte patru zile în noiembrie şi decembrie, urmând ca statul să economisească 80% din suma propusă iniţial, de 1,6 miliarde de lei.
Bugetarii au decis joi să refuze semnarea acordurilor individuale prin care s-ar respecta articolul din Legea privind reducerea cheltuielilor, care prevede scăderea veniturilor bugetarilor cu 15,5%, anunţând că îşi rezervă dreptul să organizeze diferite proteste şi un miting în Capitală.

 

Zile libere obligatorii, dar şi prime
Angajaţii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu vor intra în concediu fără plată pentru şapte zile, dar nu vor fi afectaţi financiar. Conducerea spitalului a găsit modalitatea de compensare a banilor care li se cuveneau salariaţilor pentru cele şapte zile, prin acordarea unor prime de stabilitate. Astfel, în această lună, cei 1.200 de salariaţi ai Spitalului din Târgu-Jiu vor intra în concediu fără plată pentru trei zile, urmând ca în decembrie să stea acasă patru zile.

Conform directorului Spitalului Judeţean, Constantin Pălivan, primele de stabilitate se acordă de două ori pe an, însă la modul facultativ. Acestea pot fi date doar dacă există bani în bugetul unităţii. Pălivan susţine că de curând a făcut diligenţele la Casa Naţională de Sănătate pentru decontarea servicilor medicale restante, iar Casa a acordat aceşti bani. Suma totală care va fi dată salariaţilor ca primă se ridică la 1,2 milioane de lei. Directorul Spitalului din Târgu-Jiu a menţionat că începând de vineri s-au şi făcut plăţile către salariaţi, astfel încât prima acordată luna aceasta să acopere diminuarea de salariu.

•Gabriela Mladin

×
Subiecte în articol: observator