x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Confetti pentru boboci, la Jurnalism

Confetti pentru boboci, la Jurnalism

de Marina Constantinoiu    |    02 Oct 2009   •   00:00

Nu-i aşteaptă vremuri bune, presa e în criză încă dinaintea declanşării crizei economice mondiale. Prima zi de tocit coatele pe băncile facultăţii a picat într-o vineri, nu într-o zi de luni, ca orice început. Dar a fost cu flori şi baloane, cu explozii (erau doar lansatoare de confetti) şi entuziasm.

Au fost 10 pe un loc, lupta pentru admiterea la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC) a fost una serioasă, ca acum 20 de ani, când s-a înfiinţat facultatea şi concurenţa a fost acerbă. Ce-i mână pe noii studenţi spre presă şi ştiinţele comunicării? Fiecare are un răspuns, cu siguranţă. Ce vor descoperi în şcoală, rămâne de constatat.

Deschiderea anului universitar la FJSC a avut loc într-unul dintre amfiteatrele de la Universitate, Facultatea de Chimie. Ce legătură are Chimia cu Jurnalismul, dincolo de înţelegerile între decani, pentru rezolvarea problemei spaţiului? Are. Dacă te gândeşti la combinaţiile care se fac pe scena politică şi la "combinatorii" care le pun la cale, găseşti imediat legătura. Glumim, desigur, dar anecdotica nu e foarte departe de adevăr. Gazetăria este o meserie complexă, care n-ar trebui să-ţi permită luxul de a spune "la asta nu mă pricep". De asta trebuie convinşi bobocii de la FJSC şi viitorii jurnalişti. Dincolo de festivitatea specifică oricărui început de an se află multă muncă. Fără ea, totul este inutil. Căci presa e o junglă, cine nu îi face faţă, se elimină singur.

FJSC a fost înfiinţată imediat după Revoluţie, impunându-se ca model în ţară şi în regiune, având parteneriate cu facultăţi de renume din străinătate. Într-o vreme în care însăşi ideea de studii s-a demonetizat, FJSC continuă să creadă în importanţa şcolii, apelând şi la profesioniştii din industrie, pentru a întări procesul educaţional.

×
Subiecte în articol: scoala