x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Constanţa: Circa 1.200 de solicitări la SAJ în minivacanţa de Paşte; peste 200 de pacienţi cu colici şi hipertensiune

Constanţa: Circa 1.200 de solicitări la SAJ în minivacanţa de Paşte; peste 200 de pacienţi cu colici şi hipertensiune

30 Apr 2019   •   11:30
Constanţa: Circa 1.200 de solicitări la SAJ în minivacanţa de Paşte; peste 200 de pacienţi cu colici şi hipertensiune

Circa 1.200 de solicitări au fost înregistrate la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa, în minivacanţa de Paşte, în cele mai multe dintre cazuri, peste 200, pacienţii acuzând dureri abdominale şi hipertensiune, număr mai mic comparativ cu cel din perioada similară a anului trecut, au informat marţi reprezentanţii instituţiei.

Ambulanţa a fost solicitată şi în cazul a 27 de persoane aflate sub influenţa alcoolului, dar şi pentru 21 de pacienţi vătămaţi în urma unor agresiuni.

"De vineri dimineaţă, ora 5, până astăzi dimineaţă (marţi - n.r.), ora 5, au fost înregistrate 1.194 de cazuri în tot judeţul, din care 544 în municipiul Constanţa. Din totalul solicitărilor, au fost 129 cazuri de colici, 27 - etilism, 21 - agresiuni, 50 - febră, 93 cazuri de hipertensiune şi înregistraţi 45 de decedaţi", a transmis SAJ Constanţa.

Conform sursei citate, în prima zi de Paşte, SAJ Constanţa a primit 500 de solicitări din întreg judeţul, 96 dintre acestea fiind din municipiul reşedinţă. Numărul solicitărilor primite de SAJ în această minivacanţă este mai mic faţă de cel din aceeaşi perioadă a anului trecut.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Constanța consumul de paste