x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Şeful IGPR: Demarăm controale la producătorii din panificaţie pentru combaterea evaziunii fiscale

Şeful IGPR: Demarăm controale la producătorii din panificaţie pentru combaterea evaziunii fiscale

02 Aug 2013   •   16:25
Şeful IGPR: Demarăm controale la producătorii din panificaţie pentru combaterea evaziunii fiscale
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Producătorii din domeniul panificaţiei vor fi verificaţi de poliţiştii de la investigarea fraudelor începând cu 1 septembrie, controalele făcând parte dintr-o acţiune amplă care are ca scop combaterea evaziunii fiscale, a declarat vineri şeful Poliţiei Române, chestor-şef Petre Tobă, informează agerpres.ro.

"De la 1 septembrie vrem să demarăm o acţiune la nivel naţional pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul panificaţiei. Vor fi demarate controale de la producători până la momentul în care un produs finit este vândut către populaţie. În momentul de faţă, avem acţiuni şi verificări în zona silozurilor, în zona unde se exportă toate aceste cereale. Este o activitate în derulare pe care punem foarte mare accent. Este o verificare pe care dorim să o intensificăm începând cu 1 septembrie", a afirmat Tobă.  

×
Subiecte în articol: tva paine petre toba evaziune fiscala