x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Copiii instituţionalizaţi învaţă că au drepturi

Copiii instituţionalizaţi învaţă că au drepturi

de Ionela Gavriliu    |    17 Sep 2010   •   00:00

Doar 10% din copiii instituţionalizaţi ştiu că au dreptul de a fi informaţi cu privire la drepturile copilului, iar mai bine de jumătate dintre ei confundă drepturile cu obligaţiile, arată un studiu realizat de Active Watch - Agenţia de Monitorizare a Presei (AMP), în parteneriat cu DGASPC Sector 1.

Conform cercetării realizate în 22 de centre din ţară, peste 50% din copiii intervievaţi au spus că la şcoală au simţit discriminare din partea profesorilor şi a colegilor, pentru că provin din centre de plasament. "În societatea noastră, cei mai expuşi la a li se încălca drepturile sunt copiii instituţionalizaţi. Ei trebuie să înveţe să-şi pretindă drepturile, cel de a depune plângere, dreptul la protecţie împotriva abuzului, pentru ca noi să fim destul de prompţi în a le da", a declarat Mircea Toma, directorul AMP.

×
Subiecte în articol: observator