Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un băieţel a murit în frig, în zapadă, încercând să ducă lemne în casa în care locuia doar cu bunica lui.
6 copii şi tatăl lor au murit intoxicaţi cu gaze în garsonier a în care locuiau. Un băiat de 12 ani îşi dorea o carte de bucate. Trebuia să înveţe să gătească pentru că bunica lui, singuriul său sprijin, se îmbolnăvise şi nu mai avea cine să facă de mâncare. El devenise acum capul familiei. Alţi copii au renunţat la şcoală, alţii s-au apucat de droguri sau au luat-o pe alte căi greşite. În România, conform statisticilor aproape 60 de mii de familii au rămas fără mamă şi fără tată. Aceştia, din cauza sărăciei, au ales să plece la muncă în străinătate. Zeci de mii de copii au o copilărie ciuntită. Fără dragostea şi îngrijirea celor care le-au dat viaţă. Unii dintre ei rămân în grija bunicilor, a altor rude.
Conform statisticilor Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice la 31 decembrie 2013, 58.985 de familii aveau membri plecaţi la muncă în străinătate. 80035 de copii au părinţi plecaţi, din care 22329 de copii au ambii părinţi plecaţi, dar există şi copii( 10313) care au rămas fără singurul părinte susţinător.
Aceste date au fost prezentate de sociologul Florian Niţu, cu ocazia lansării pentru presă şi ong-uri a “Ghidului de conştientizare pentru promovarea sănătăţii şi prevenirea riscurilor de îmbolnăvire asurpa copiilor şi bătrânilor lăsaţi acasă în urma migraţiei pentru muncă”.
Nefericirile
Nici o dată statistică nu va putea vreodată să măsoare dorul, durerea, disperarea, aşteptarea copiilor care nu au cui să spună ce-i doare, ce vor, ce vor să se facă atunci când vor fi mari, ce îşi doresc de ziua lor, ce vor să le aducă Moş Crăciun, ce nevoi au la şcoală. Adică nu au o copilărie normală. Şi atunci, toate aceste dureri se tranformă în comportamente care nu pot fi controlate, în afecţiuni.
“Fetiţa mea acuză şi la şcoală şi acasă dureri de burtă şi plânge din senin. Acum râde şi se joacă şi când bunica vine la ea în cameră la ea, plânge. Dacă o întreabă de ce plânge nu ştie să îi spună. Cel mult îi spune că o doare burtica sau uneori îi spune că îi este dor de noi. Ştiu că îi este dor de noi, pentru că tatăl ei şi cu mine muncim în Austria de aproximativ doi ani. (…) I-am făcut toate analizele, nu are nimic. La şcoală, învăţătoarea spune că nu se implică în activităţi şi nu răspunde la întrebările din clasă.(...)”, spune una dintre mămicile care au participat la cercetarea sociologică.
“Răscumpărarea”
Unii dintre părinţi, care au spus copilului “Pentru tine plec” şi îl fac pe cel mic să se simtă vinovat de felul în care a ajuns familia, încearcă să răscumpere nefericirile copilului. Antunci intervine “compensarea absenţei prin cadouri şi sume de bani exagerate” spune sociologul.
Sunt cazuri în care copiii suferă de două ori : o dată pentru plecarea unui părinte, a doua oară pentru divorţul părinţilor, lumea lui fiind, astfel, cu totul, spulberată. Iar conform spuselor celor care au realizat ghidul, băieţii suportă mai greu, relaţionează mai greu cu părinţii plecaţi şi sunt mai predispuşi să o ia pe căi greşite.
În general, se ignoră sprijinul pe care l-ar putea da comunitatea, şcoala, primăria. Astfel, principalele greşeli ale părinţilor înainte de plecare: abandonul copiilor, exagerarea efectelor benefice ale plecării, repsonsabilizare a copiilor pentru propria absenţă “Pentru tine plec!”, exagerarea dificultăţilor întâlnite în străinătate, compensarea absenţei prin cadouri şi bani, ignoarea sprijinului care poate veni din partea şcolii şi a comunităţii, minimalizarea semnelor în ceea ce priveşte efectele negative ale absenţei de lângă copii.
Ce trebuie să facă părinţii
Conştientizarea de către copii a necesităţii plecării părinţilor, stabilirea unui mod de relaţionare la distanţă părinte-copil, construirea unei reţele comunitare de supraveghere şi suport pentru familia rămasă acasă (rude, prieteni, vecini, instituţii), se mai arată în ghid. Iar la întoarcerea din străinătate, copilul trebuie să fie centrul universului părintelui. Măcar pentru o vreme. Nu rudele, nu vecinii. Părinţii povestesc toate cele prietenilor iar copilul doar asistă la aceasta, ba chiar la petrecerea dată pentru prieteni, adaugă sociologul Florian Niţu. Copilul rămăne, din nou, pe locul doi. Şi suferă iarăşi.
Ghidul a fost realizat în cadrul unui proiect european care îşi propune să creeze locuri de muncă pentru persoane din mediul rural aflate în dificultate.
