x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator COPLATA intră în vigoare din martie. Ponta: "Este o sumă modică, de maxim 10 lei"

COPLATA intră în vigoare din martie. Ponta: "Este o sumă modică, de maxim 10 lei"

28 Ian 2013   •   13:37
COPLATA intră în vigoare din martie. Ponta: "Este o sumă modică, de maxim 10 lei"
Sursa foto: Cornel Putan/Intact Images
UPDATE 14:16 - Despre coplată, premierul Victor Ponta a declarat, după întâlnirea avută cu delegaţia FMI, că "de la 1 martie, odată cu pachetul de bază, ne-am obligat să o introducem doar pentru internări".

"La momentul externării din spital - o suma modică. Asta înseamnă maxim 10 lei. Nu se va plăti la analize, nu la urgenţă, nu la medicii de familie, doar la externare, şi va fi maxim 10 lei", a declarat Victor Ponta.

..............

Guvernul a aprobat introducerea coplății în sistemul sanitar, măsura urmând să fie aplicată începând cu luna martie. Singurele serviciii medicale care vor rămâne gratuite sunt cele de urgență, potrivit scrisorii de intenţie convenită de Guvern cu FMI, anunţă mediafax.ro.

"În vederea rezolvării dezechilibrelor financiare din sectorul de sănătate, suntem hotărâriţi să aplicăm următoarele măsuri: în martie 2013, vom începe introducerea co-plăţii, reprezentând o sumă fixă modestă în funcţie de serviciile furnizate, în sectorul spitalicesc, exceptând serviciile de urgenţă; vom continua să revizuim lista medicamentelor compensate şi vom introduce mecanisme pentru reducerea perioadei de spitalizare şi creşterea gradului de utilizare a serviciilor ambulatorii", se arată în document.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat că la discuţia cu FMI s-a convenit ca valoarea coplăţii să fie una modestă.

"În ceea ce priveşte coplata, există o lege şi ea ar fi trebuit ca de anul trecut să se aplice. În urma discuţiilor cu FMI am ajuns la concluzia că putem să introducem numai limitat şi pentru o perioadă de timp ca să putem să controlăm costurile din sectorul cel mai cheltuitor - şi anume sectorul spitalicesc - numai acolo o coplată care, aşa cum am convenit cu FMI, să aibă o valoare modestă în sensul în care ea să fie utilizată strict pentru controlul costurilor. Adică să ştim cum se intră, cum se utilizează şi cum se utilizează în sistem", a spus Nicolăescu.

El a subliniat că România s-a angajat ca începând cu luna martie coplata să vizeze cazurile externate.

"Ceea ce ne-am angajat că vom face începând cu contractul cadru, adică din martie 2013 se referă la o coplată pe caz externat, adică pe cine iese din spital şi nu pe cine se adresează spitalului să obţină sau nu un anume serviciu medical", a mai spus ministrul.

Managerii spitalelor vor fi înlocuiţi dacă unitatea acumulează datorii trei luni consecutiv

Contractele managerilor de spitale vor fi amendate astfel încât aceştia să poată fi înlocuiţi în urma unor evaluări trimestriale, dacă spitalul înregistrează datorii pentru trei luni consecutive, se mai arată în scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu FMI.

Documentul relevă totodată că, pentru a evita creşterea datoriilor din sistem, Guvernul va transfera resurse financiare de la spitale cu competenţe limitate către unităţile incluse în reţeaua spitalelor regionale de urgenţă.

Sistemul de achiziţii centralizate a medicamentelor va fi evaluat la sfârşitul acestui an.

Tot în convenţia FMI se arată şi că pacientul va plăti din luna martie a acestui an o sumă modică (coplata) pentru servicii asigurate în spitale, cu excepţia celor de urgenţă.

×