x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Coreea de Sud vrea să exporte reactoare nucleare în România

Coreea de Sud vrea să exporte reactoare nucleare în România

29 Dec 2009   •   00:00

Potrivit secretarului de stat în ministerul coreean al Ştiinţei şi Economiei, Coreea de Sud vrea să intre pe piaţa europeană a energiei nucleare, iar oficialii guvernului de la Seul au contactat în acest sens România şi alte state din Europa.



Un consorţiu format din patru companii sud-coreene a câştigat săptămâna trecută un contract de 40 de miliarde de dolari pentru construcţia, operarea şi întreţinerea de centrale nucleare în Emiratele Arabe Unite, scrie ziarul The Korea Herald, citat de Mediafax.

Coreea de Sud a devenit astfel cea de-a şasea ţară din lume care exportă reactoare nucleare, după Statele Unite, Franţa, Rusia, Canada şi Japonia.

Oficiali ai guvernului de la Seul au arătat că negociază deja cu mai multe ţări din Orientul Mijlociu, Europa şi Asia pentru a vinde reactoare.

Câştigarea contractului din Emirate ar trebui să demonstreze capacităţile de energie nucleară ale Coreei de Sud şi să crească şansele companiilor sud-coreene de a intra pe alte pieţe, printre care Turcia, Iordan, România şi Ucraina, au arătat oficiali ai guvernului de la Seul, potrivit The Korea Herald.

Kim Young-hak a arătat că statul asiatic vrea să intre şi pe pieţele europene, dominate în prezent de companii franceze. Principalul concurent al Coreei de Sud în cadrul licitaţiei pentru centralele nucleare din Emirate a fost un consorţiu condus de grupul francez Areva.

"Areva are un avangaj geografic în Europa. Dar, după cum s-a văzut în negocierile din Emirate, nu este imposibil pentru Coreea să intre pe piaţă (...) Într-adevăr, suntem în contact cu România şi alte ţări europene", a arătat oficialul coreean.

În România funcţionează o singură centrală nucleară, la Cernavodă, operată de compania de stat Nuclearelectrica. Centrala de la Cernavodă are două reactoare nucleare funcţionale, alte două unităţi urmând să fie construite până în 2015-2016.

Guvernul a selectat, pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4, un consorţiu format din Nuclearelectrica, care deţine 51% din proiect, şi companiile Enel (Italia), CEZ (Cehia), Iberdrola (Spania), RWE (Germania), ArcelorMittal România şi grupul franco-belgian GDF Suez.

Centrala de la Cernavodă furnizează în prezent 18% din consumul naţional de energie electrică, iar noile reactoare vor avea o putere similară cu cele deja operaţionale, după o investiţie estimată la patru miliarde euro.

Autorităţile intenţionează să construiască încă o centrală nucleară, însă detaliile acestui proiect nu au fost stabilite.

Anul trecut, Guvernul a elaborat un studiu din care a rezultat că în România pot fi construite reactoare cu o putere totală de 2.000-3.000 MW.

Pentru elaborarea studiului au fost selectate cinci tipuri de centrale nuclearelectrice reprezentând tehnologia cea mai avansată pe plan mondial, respectiv EPR 1.600 (un proiect denumit European Power Reactor, de 1.600 MW, şi dezvoltat în comun de Franţa şi Germania), AP 1000 (un nou tip de reactor cu apă presurizată care poate genera aproximativ 1.100 megawati de electricitate), ACR 1000 (un reactor cu o putere instalată de 1.000 MW), ABWR 1.300 (reactor avansat cu apă fierbinte de 1.300 MW) şi APR 1.400 (reactor folosit de industria nucleară din Coreea de Sud, cu o putere de 1.400 MW). (V.A.)

×
Subiecte în articol: observator