x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Coronavirus. Peste 190 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiști, în ultimele 24 de ore

Coronavirus. Peste 190 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiști, în ultimele 24 de ore

29 Mai 2020   •   13:32
Coronavirus. Peste 190 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiști, în ultimele 24 de ore
Sursa foto: Lucian Alecu

Polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 195 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 153.200 lei, ca urmare a încălcării prevederilor privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, informează, vineri, Grupul de Comunicare Strategică.

De asemenea, au fost constate, joi, patru infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Mai mult, 50 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituţionalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituţionalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

×
Subiecte în articol: sanctiuni coronavirus amenzi